AcasăActualitateSocialINFORMAȚII UTILE - Persoanele cu acte de identitate expirate, invitate la serviciul...

INFORMAȚII UTILE – Persoanele cu acte de identitate expirate, invitate la serviciul comunitar de evidență a persoanelor

spot_img

DISTRIBUIȚI

În vederea bunei desfăşurări a alegerilor locale din 5 iunie 2016, invităm cetăţenii cu drept de vot, care nu deţin acte de identitate sau sunt titulari ai unor acte de identitate cu termen de valabilitate expirat, să se prezinte în timp util la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor la care sunt arondaţi cu domiciliul, pentru punerea în legalitate cu un act de identitate.

Vă informăm că serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;
b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii;
c) în cazul schimbării domiciliului;
d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
f) în cazul deteriorării actului de identitate;
g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
h) când fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
i) în cazul schimbării sexului;
j) în cazul anulării;
k) pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile.

Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, după cum urmează:

– cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, în situaţia prevăzută la lit. a);
– în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la lit. b) – j);
– oricând, în situaţia prevăzută la lit. k).

Cartea de identitate provizorie se eliberează când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate reprezintă un formular-tip care se semnează de solicitant în prezenţa lucrătorului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi trebuie să fie însoţită de documentele care, potrivit legii, fac dovada numelui de familie şi a prenumelui, datei de naştere, stării civile, cetăţeniei române, adresei de domiciliu şi, după caz, adresei de reşedinţă.

Toate documentele (certificate de naştere ale titularului şi al copiilor minori sub 14 ani, de căsătorie, de deces al soţului, certificatul sau sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă, după caz, şi dovada adresei de domiciliu) se prezintă în original şi în copie simplă.

De asemenea, se prezintă chitanţa de plată a contravalorii cărţii de identitate de 7 lei (sau 1 leu în cazul cărţii de identitate provizorie) şi chitanţa de plată a taxei extrajudiciare de timbru ori timbre fiscale în valoare de 5 lei, precum şi vechiul act de identitate şi cartea de alegător.

În cazul pierderii, furtului, distrugerii sau al deteriorării actelor de identitate, solicitantul trebuie să prezinte un alt document oficial, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii. Atunci când persoana nu deţine un astfel de document ori în situaţia în care se constată diferenţe între fizionomia solicitantului şi documentele prezentate sau informaţiile din R.N.E.P., se solicită verificarea identităţii de către structura teritorială a poliţiei.

Termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. În situaţii deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Cartea de identitate se eliberează:
a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;
b) cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;
d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA