AcasăActualitateSocialINFO TRAFIC - Zapada pe carosabil doar in pasul Prislop pe DN18

INFO TRAFIC – Zapada pe carosabil doar in pasul Prislop pe DN18

spot_img

DISTRIBUIȚI

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale de trafic, dar de iarnă pe toate drumurile publice din Maramureş. Vizibilitatea în trafic este bună. Vântul suflă slab, la moderat. Vremea a fost apropiata de normalul termic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros si pe arii extinse, ziua, au cazut precipitatii sub forma de ploaie, lapovita si trecator ninsoare. La munte au predominat ninsorile. Cantitatea maxima de apa rezultata in urma precipitatiilor a fost de 8.4 l/mp la Cavnic. Vantul a suflat slab la moderat. Temperaturile maxime au fost de 2 grade Celsius  la Targu Lapus si 3 grade Celsius in Baia Mare , Ocna Sugatag si Sighetu Marmatiei. Pe arii restranse in zonele joase s-a semnalat ceata. Stratul de zapada avea valoarea maxima de 23 cm la Iezer. Zăpadă mai este la Cavnic – 15 cm;  Dragomireşti – 14 cm; Mara- 9 cm; în Poiana Borşa şi Cosău – 8cm; Baia Borşa – 6 cm; Suciu de Jis, Viseu de Sus, Strâmtura şi Săcel- 5 cm.

Conducătorii auto aflaţi în trafic întâlnesc un strat de zăpadă frământată care are grosimea cuprinsă între 0-1 cm pe DN18, în Pasul Prislop (între km 156 şi km180).  Celelalte sectoare de drumuri naţionale au carosabilul curat, dar umed.

Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin pe timp de iarnă sectoarele de drumuri judeţene au acţionat cu opt utilaje şi au răspândit 51 tone de material antiderapant (18 tone în Pasul Gutâi, patru tone pe DN18 la Sighetu Marmaţiei, patru tone pe DN19, Dealul Huta Certeze, 12 tone pe DN18, la Petrova, două tone pe DN18B, Dealul Huta Certeze şi cinci tone în Pasul Prislop) pentru prevenirea poleiului, dar şi pentru combaterea celui format în zona viaductelor, podurilor, podeţelor şi a zonelor de munte unde există curenţi de aer rece. Pe DN17C, Dealul Ştefăniţei s-a intervenit cu un utilaj cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

Precipitaţii sub formă de ploaie care ulterior s-au transformat în lapoviţă şi ninsoare au căzut pe drumurile judeţene de la Cavnic şi Izvoare. Stratul de zăpadă proaspăt depus în afara părţii carosabile măsura între 10-15 cm.  Drumarii maramureşeni au intervenit cu 20 utilaje pentru îndepărtarea zăpezii şi au împrăştiat 206 tone de material antiderapant pentru a preveni şi combate poleiul. Pe sectoarele de drumuri judeţene carosabilul este curat şi umed .

Cursa aeriană de pasageri pe relaţia Baia Mare-Bucureşti a decolat, în această dimineaţă, fără întârziere de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare. Vizibilitatea este bună, temperatura aerului are valoarea de 2 grade Celsius.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată în cursul nopţii a fost la Târgu Lăpuş – 1 grad Celsius; 0 grade Celsius au fost în Fereşti, Leordina şi partea montană a oraşului Cavnic.

HIDRO

Debitele şi cursurile principalelor cursuri de apă din judeţ au fost uşor variabile. Nu au fost semnalate probleme. Precipitaţiile sub formă de ploaie şi temperaturile pozitive au contribuit la topirea podurilor de gheaţă. De asemenea, pe niciun râu din judeţ nu mai există gheaţă la maluri. Exploatarea amenajării hidrotehnice se efectuează în condiţii de siguranţă, de iarnă. Coeficientul de umplere al lacului este de 85%.

Meteorologii au prognozat că astăzi vremea va fi apropiata de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restranse, indeosebi ziua, vor cadea precipitatii slabe mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vantul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 1 si 5 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse intre -4 grade Celsius si -1 grad Celsius. Izolat se va semnala ceata.

Rămân închise de administratorul de drum, pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109 F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ,  tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC 19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6 km).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA