AcasăEvenimentSportINDIAN WELLS – Simona Halep și-a aflat adversarele de la puternicul turneu...

INDIAN WELLS – Simona Halep și-a aflat adversarele de la puternicul turneu american

spot_img

DISTRIBUIȚI

Simona Halep şi Monica Niculescu, cele două reprezentante ale României la turneul de la Indian Wells, şi-au aflat adversarele din competiţia americană. Numărul trei mondial are un sfert de foc, încă din optimi urmând a da peste un adversar greu: Muguruza sau Pliskova. Cotată cu a treia şansă la câştigarea trofeului, Halep ar putea avea ocazia să se întâlnească la competiţia din Statele Unite ale Americii cu câteva dintre jucătoarele cu care s-a mai duelat în acest an.

După un prim tur liber, adus de statutul de favorită, Simona va juca în runda secundă cu câştigătoarea meciului dintre Silvia Soler-Espinosa (Spania, locul 62 WTA) şi o jucătoare venită din calificări.

În turul al treilea, constănţeanca ar urma să dea de un alt adversar facil, care se va alege dintre americanca Varvara Lepchenko, a 26-a favorită a competiţiei, Alla Kudryavtseva din Rusia (114 WTA) şi Sacha Vickery, reprezentanta gazdelor, posesoarea unei invitaţii pe tabloul principal.

Din faza optimilor de finală, tabloul Simonei devine unul destul de greu. Dacă adversarele respectă calculele hârtiei, lupta pentru un loc în sferturile de finală va fi una dificilă. Garbine Muguruza, învingătoare deja anul acesta în faţa Simonei, în Fed Cup, sau Karolina Pliskova, jucătoarea pe care românca a învins-o în finala de la Dubai sunt cele două nume importante cu care Simona s-ar putea înfrunta.

Sferturile de finală ar însemna pentru Halep, în cazul în care capii de serie nu oferă mari surprize pe parcurs, un meci contra polonezei Agnieszka Radwanska, principala favorită pe o parte de tablou pe care ar mai putea emite pretenţii doar Carla Suarez Navarro sau Camila Giorgi, iar adversara din semifinale ar putea fi Serena Williams, liderul la zi al ierarhiei mondiale. Principală favorită, americanca are o parte de tablou destul de dificilă şi ar putea fi testată pe parcurs de jucătoare precum Kuznetsova, Kerber, Safarova, Svitolina sau Makarova.

În cazul în care va ajunge în finală, Simona va avea de înfruntat un adversar care se va alege dintre Maria Sharapova, Caroline Wozniacki, Ana Ivanovic, Viktoria Azarenka şi Eugenie Bouchard, aflate toate pe partea inferioară a tabloului.

Dacă Simona are un traseu facil în primele tururi ale competiţiei, Monica Niculescu, cealaltă reprezentantă a României pe tabloul principal, a avut parte de o tragere la sorţi foarte grea. Primul tur i-a adus un meci contra Alexandrei Krunic din Serbia (locul 75 WTA), dar, în cazul unei victorii, turul secund ar însemna un duel infernal cu Serena Williams.

La editia 2014, jucatoarea din Constanta a avut un parcurs excelent, ajungand pana in semifinale si eliminandu-le pe Kurumi Nara, Lucie Safarova, Eugenie Bouchard si Casey Dellacqua, inainte de a fi invinsa de Radwanska.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.









TE-AR MAI PUTEA INTERESA