AcasăNews AlertINCREDIBIL – MINISTERUL PUBLIC – Autorităţile recunosc că în maşina abandonată a...

INCREDIBIL – MINISTERUL PUBLIC – Autorităţile recunosc că în maşina abandonată a fost găsită o grenadă ofensivă. Să fi fost cagulaţii „racheţi” ucraineni?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost constituită, la data de 25.01.2012, o cauză penală, în care se efectuează cercetări cu privire la două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept şi contrabandă calificată.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, în seara zilei de 24.01.2012, în jurul orei 2100, două persoane necunoscute, având feţele acoperite cu cagule, au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate D.L., una dintre acestea, înarmată, a executat două focuri înspre un perete al încăperii în care se aflau, iar apoi au părăsit locuinţa, îndepărtându-se cu un autoturism. Poliţiştii de frontieră sesizaţi cu privire la eveniment, au încercat să oprească autoturismul în care se aflau persoanele înarmate, însă conducătorul auto nu a oprit la semnal, iar la scurt timp au abandonat maşina, trecând ilegal, frontiera de stat şi pătrunzând pe teritoriul Ucrainei.

În autoturismul abandonat de către cei doi s-a găsit într-un rucsac, o grenadă ofensivă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare.

CITEŞTE AICI DETALII DESPRE INCIDENT ŞI DECLARAŢIILE FAMILIEI ATACATE

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA