AcasăActualitateSocialINCREDIBIL - Cel mai bun loc din sală pentru sexul la cinema

INCREDIBIL – Cel mai bun loc din sală pentru sexul la cinema

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sexul în locuri publice poate fi o modalitate incitantă de a evita instalarea rutinei într-o relaţie. Cei care îşi doresc o sesiune de amor într-un loc populat, dar se tem că vor fi descoperiţi, au la dispoziţie un ghid pentru sex în public, cu sfaturi oferite chiar de persoanele care i-ar putea surprinde în fapt.

Sexul la cinematograf, potrivit unui casier de cinema Pasul 1: Mergeţi la un film prost. Potrivit unui casier de cinema, este aproape imposibil să faci sex în public, în cinematograf, atunci când pe ecrane rulează un film bun. „Doi adolescenţi au venit să cumpere bilete la unul din cele mai proaste filme pe care le-am avut vreodată. Era evident ce voiau să facă, dar le-am dat bilete”, a spus casierul, potrivit publicaţiei americane „Thrillist”. Pasul 2: Dimineaţa este cel mai bun moment, pentru că sălile sunt aproape goale. Pasul 3: Alegeţi locuri în faţă, nu în spate. „Dacă nu este nimeni în sala de cinema, ar trebui să mergeţi în faţă. Puteţi să o faceţi chiar şi pe podea. Nu vă vom vedea acolo”, a adăugat casierul.

Sexul la un festival de muzică aglomerat, potrivit unui organizator Pasul 1: Aşteptaţi să urce pe scenă cea mai importantă formaţie, pentru că toţi vor fi atenţi la ce se întâmplă acolo. „Acela este cel mai bun moment pentru puţină intimitate”, a precizat sursa. Pasul 2: Dacă există şi o zonă de campat, mergeţi acolo, iar dacă nu vă găsiţi cortul sau nu aveţi unul, faceţi sex în spatele celorlalte. Dacă nu există o zonă de campat, luaţi o pătură şi mergeţi într-un loc mai liniştit din spaţiul în care se desfăşoară festivalul, de exemplu în spatele unor scene nefolosite.

Sexul în maşină, într-o parcare, potrivit unui adolescent cu „antecedente” Pasul 1: Alegeţi o parcare aglomerată. „Oamenii presupun din start că parcările goale sunt potrivite, dar nu e adevărat. Există mai multe şanse ca acestea să fie patrulate. Într-o parcare aglomerată, într-un colţ abandonat al acesteia, este mult mai bine”, a recomandat băiatul. Pasul 2: Faceţi sex în poziţia misionarului. Deşi poziţia în care ea stă deasupra este mai comodă, ar putea să vă dea de gol.

Sexul pe plajă, potrivit unui salvamar Pasul 1: Aşteptaţi până la apus. Chiar dacă sexul pe malul apei arată bine în filme, în realitate această experienţă are şanse mari să devină un eşec. Pasul 2: Faceţi sex în apă. „E cam singura modalitate care îţi garantează că nu vei fi prins. Nu pentru că nu ne dăm seama, ci pentru că nu vom putea dovedi”, a spus salvamarul intervievat.

Sexul în baia unui bar, potrivit barmanului Pasul 1: Alegeţi o baie cu o mărime decentă, de preferat baia băieţilor. Potrivit barmanului, există mult mai puţine şanse ca un bărbat să se plângă dacă o fată intră în baia băieţilor decât invers. Pasul 2: Asiguraţi-vă că doar o pereche de picioare este vizibilă.

Sexul în taxi, potrivit unei persoane care a reuşit să o facă fără să fie observată de şofer Pasul 1: Îmbrăcaţi-vă normal. Ideal este ca jumătatea feminină să poarte o fustă sau o rochie. „Dezbrăcatul s-ar putea să fie prea evident”, spune aceasta. Pasul 2: În acest caz, femeia trebuie să stea în poala bărbatului, cu faţa spre şofer. „Nu este o poziţie neobişnuită şi, în plus, este destul de discretă. Bărbatul se poate preface că «sare» din cauza gropilor de pe şosea”, a adăugat „vinovatul”.

Adevarul.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA