Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit pozitiv creşterea economică înregistrată anul trecut, cu 0,2 puncte procentuale, de la 2,8% la 3%, iar valoarea estimată a Produsului Intern Brut a urcat cu 940 milioane lei, la 667,57 miliarde lei preţuri curente, potrivit datelor semidefinitive.
În varianta anterioară, publicată în aprilie, INS a revizuit în scădere cu 0,1 puncte creşterea economică din 2014, de la 2,9% la 2,8%, iar PIB s-a situat la 666,63 miliarde lei preţuri curente, cu 0,43% mai puţin faţă de datele anunţate la începutul lunii martie.
În 2013, economia a consemnat o creştere de 3,5%.
„Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2013 s-a majorat cu 0,1%”, se arată într-un comunicat al INS.
Potrivit datelor semidefinitite, deflatorul PIB a fost revizuit în scădere cu 0,1 puncte procentuale, de la 1,8% la 1,7%.
Faţă de estimarea anterioară, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB au înregistrat construcţiile, de la 0% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu două puncte procentuale, şi intermedierile financiare şi asigurările, de la -0,1% la -0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -8,5 puncte.
Totodată, administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială şi-au crescut contribuţia de la 0% la 0,2%, după ce volumul de activitate s-a modificat cu +2,1 puncte.
Pe de altă parte, au fost consemnate modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, din punct de vedere al utilizării, la cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la 2,7% la 2,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu 0,4 puncte, la cheltuiala pentru consumul final al instituţiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei, de la 0,1% la -0,2%, ca urmare a reducerii volumului său cu 41,9 puncte procentuale.
De asemenea, cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice şi-a redus contribuţia de la 0,8% la 0,1%, ca urmare a scăderii volumului cu 5 puncte, în timp ce contribuţia formării brute de capital fix a urcat de la -0,8% la +0,6%, după modificarea volumului +6 puncte.
Mediafax