AcasăOPINIIÎncotro mergem noi, domnule Pleşu?

Încotro mergem noi, domnule Pleşu?

DISTRIBUIȚI

Marii maeştri din şah sînt atinşi uneori de orbire. Adversarul le atacă direct regina, iar ei, după două ore de calcule, lasă neprihănita regină pradă calului advers, mutînd poziţional inofensivul pion de la H2.
E uimitor cum, după cîteva agresiuni verbale la adresa useliştilor, Andrei Pleşu a devenit o mică vedetă a luptei împotriva „puciştilor“ şi cum nu reuşeşte să se ridice deasupra logicii impuse de intelectualii de serviciu ai PDL. E de neînţeles uşurinţa cu care acceptă rolul de înghiţitor de săbii pedeliste şi regurgitator de argumente băsiste. Pentru că nimeni nu-i poate pune la îndoială domnului Pleşu buna credinţă şi accesul la ustensile care nu sînt tocmai la îndemintea oricui.
Adică, să vezi picoteala de veci în care Crin se exersează din timpul vieţii şi, mai ales, al orelor de muncă, să-i vezi lipsa de abilitate politică, întrecută poate doar de dorinţa de a vorbi o limbă străină, de fapt, prea străină, apoi să punctezi atît de transparentul plagiat al lui Ponta şi graba nejustificată de a clătina un sistem cu riscul de a-l arunca de pe şine, aşadar să vezi toate aceste lucruri, dar să nu fi scos o vorbă în toţi aceşti ani despre relaţia mai mult decît vinovată a lui Traian Băsescu cu DNA, cu Parchetul şi Serviciile, sau despre corupţia guvernelor PDL, este, cum spuneam, de neînţeles.
Să rămîi prins în logica celui bun şi a celui rău, devenind peste noapte agent electoral pentru PDL e o dovadă de orbire, cum orbit a fost domnul Pleşu şi cînd atacul nebunului la Rege s-a soldat cu o grimasă de jenă din partea pionilor. Căci, da, domnul Pleşu pare cuprins şi de o toropeală a gîndirii, de o lehamite în a-şi aminti măcar mutările care au fost făcute pe tablă pînă acum. Altfel cum să-ţi explici că joacă după deschiderile maeştrilor pedelişti şi spune că e imposibil ca atît de multe ziare străine să se înşele alături de atît de mulţi diplomaţi străini? Cum adică, zice domnul Pleşu, ar putea Traian Băsescu, un om pînă la urmă, nu-i aşa, să stăpînească Parchetul, DNA, Serviciile şi CCR, ba chiar şi părerile occidentalilor? Şi, şăgalnic, domnul Pleşu încheie: „Încet-încet, încep să fiu mîndru de a fi contemporan cu o asemenea stihie dezlănţuită“.
Aceeaşi nedumerire o poţi avea citind ce scria un jurnalist de la New York Times în anul 1938, referitor la execuţiile lui Stalin: „Este inimaginabil ca Stalin, Voroşilov, Budionîi şi Curtea Marţială să-şi fi putut condamna la moarte prietenii dacă dovezile vinovăţiei n-ar fi fost copleşitoare“. Iar ambasadorul SUA la Moscova din aceeaşi perioadă, John Davies, referindu-se la scenariile care-l incriminau pe Stalin, completa: „Ar însemna să presupui geniul creator al unui Shakespeare“.
Şi, pentru că acesta este un articol de presă, iar nu un doctorat, să spunem că citatele sînt din Paul Johnson, O istorie a lumii moderne, pag. 303, apărută la Humanitas în 2005.
Mihai Radu

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA