Acasă Eveniment Sport ÎNCEPE BALUL - Cele cinci românce prezente la Shenzhen și-au aflat adversarele...

ÎNCEPE BALUL – Cele cinci românce prezente la Shenzhen și-au aflat adversarele din primul tur

DISTRIBUIȚI

ÎNCEPE BALUL Tabloul turneului de la Shenzhen (competiţie transmisă în direct de Digi Sport 2 începând cu 1 ianuarie) a fost stabilit în această dimineaţă. Simona Halep, numărul unu mondial, este pe jumătatea superioară şi o evită pe Sharapova. Rusoaica va da piept, însă, în primul tur cu o altă româncă: Mihaela Buzărnescu.

Turneul de la Shenzhen (31 decembrie – 6 ianuarie) are o miză importantă pentru Halep! Pentru a fi sigură că rămâne pe locul 1 WTA, Simona trebuie să câştige trofeul, iar sorţii au fost blânzi cu jucătoarea din Constanţa.

Halep are doar 40 de puncte în faţa urmăritoarei Garbine Muguruza, care debutează în noul an la Brisbane, şi numai 160 de puncte înaintea Carolinei Wozniacki – joacă la Auckland în prima săptămână din 2018, aşa că sportiva noastră nu îşi permite paşi greşiţi la Shenzhen. Mai ales că are un traseu accesibil până în ultimul act!

Simona a avut noroc la tragerea la sorţi, iar Maria Şarapova, cea mai periculoasă adversară, a fost repartizată pe cealaltă parte de tablou. Halep, favorita principală a competiţiei de categorie International, se poate întâlni cu Şarapova doar în finală, în aceeaşi fază fiind posibil şi un duel cu o altă rivală importantă, Jelena Ostapenko.

Campioana noastră va debuta în competiţia din China contra jucătoarei din SUA, Nicole Gibbs. În vârstă de 24 de ani, aceasta ocupă în prezent locul 110 mondial. Cea mai bună clasare a sa a avut loc în 2016 (68 WTA), an în care a bifat şi performanţa carierei: turul trei la US Open. Va fi prima întâlnire directă între Simona şi reprezentanta Statelor Unite.

Jumătatea de tablou a Simonei e una abordabilă, pe hârtie cea mai puternică adversară fiind chiar compatrioata Irina Begu. Bucureşteanca va face chiar pereche la dublu cu Halep, dar până la a fi de aceeaşi parte a fileului cu numărul unu mondial are de trecut în turul inaugural la simplu de Liu Fangzhou, beneficiara unui wildcard.

Tot pe partea superioară a tabloului se află şi Monica Niculescu, ea urmând a se confrunta în prima rundă cu sportiva din Belarus Aryna Sabalenka.

Dacă Halep a fost ocrotită de şansă, Maria Sharapova fiind în jumătatea inferioară, Mihaela Buzărnescu, marea revelaţie din 2017, a căzut chiar cu rusoaica în primul tur. Cele două nu s-au mai întâlnit, iar sportiva din Bucureşti va dori să producă surpriza. În noiembrie, ea a depăşit-o pe “Masha” în clasamentul WTA, după cel de-al 7-lea turneu ITF al anului.

În fine, ultima româncă aflată la competiţia din China este Ana Bogdan, care o va avea ca adversară în primul tur pe incomoda Camila Giorgi. În cazul în care va trece de italiancă, sportiva noastră o va întâlni cel mai probabil pe Jelena Ostapenko, câştigatoarea surpriză de la Roland Garros 2017.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

LA FINAL DE CAMPANIE – Vezi mesajul transmis maramureșenilor de către Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș

Cu gândul la viitor...Dragi maramureșeni, privesc în urmă și mă gândesc la tot ceea ce am făcut pentru Maramureș, dar și la tot ceea...

DIN SERIA “LUPUL MORALIST” – Politicianul care, după ce l-a făcut “praf” pe președintele Iohannis, candidează acum în Maramureș din partea… PNL

În cursa pentru putere, și Partidul Național Liberal își calcă peste principii primind în organizație cu brațele deschise fel și fel de politicieni, unii...

Maramureș – drumuri bune!

În ultimii 4 ani, peste 200 de kilometri de drum județean au fost cuprinse în proiecte de reabilitare şi modernizare, finanţate din fonduri guvernamentale...

ACTUALIZARE/ VIRUSUL NU ȚINE CONT DE ALEGERI – Socrii candidatului PNL la Primăria Baia Mare, internați cu Covid – 19. Au aceeași adresă în...

Temutul virus care a îngenuncheat întregul mapamond, nu ține cont de statut, religie, naționalitate, vârsta, orientare politică sau alegerile locale care se apropie cu...

ACȚIUNILE POLIȚIEI: MARAMUREȘ – Vitezomani, șoferi băuți la volan sau fără permis, descoperiți pe șoselele din județ într-o singură zi

Poliţiştii din Săliştea de Sus au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din...