ÎNCEPÂND DE AZI Armata Română începe de azi recrutarea soldaților voluntari, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Astfel, persoanele interesate își pot depune dosarele începând de astăzi. Pentru anul acesta, sunt disponibile 2.200 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari, în 24 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Potrivit unui domunicat al MapN, ”prima etapă a procesului de recrutare și selecție a rezerviştilor voluntari ai Armatei României va începe luni, 10 iulie, cu selecționarea candidaților care doresc să încadreze funcții de soldați și gradați rezerviști voluntari. Recrutarea pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri rezervişti voluntari se va realiza în etapa a doua, după un calendar care va fi anunţat în timp oportun”.
Persoanele interesate trebuie să știe că au nevoie să depună la centrul militar județean de care aparțin un dosar care conține actul de identitate, în original şi în copie, certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim șase luni înainte de data depunerii, acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie, permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul și livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi care fac parte din rândul personalului militar în activitate.
”La prezentarea la centrul militar, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară/centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială (dacă este cazul). De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini”, se mai arată în comunicatul MApN.
Pentru anul 2017 sunt disponibile aproximativ 2.200 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari, în 24 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Sursă info și foto.