Acasă Actualitate Social ÎNCEPÂND CU LUNA VIITOARE – Handbalistele de la CS Minaur vor juca...

ÎNCEPÂND CU LUNA VIITOARE – Handbalistele de la CS Minaur vor juca 14 meciuri de pregătire

DISTRIBUIȚI

ÎNCEPÂND CU LUNA VIITOARE  Lotul echipei feminine de handbal a CS Minaur Baia Mare  se va reuni în 9 iulie în vederea pregătirilor pentru sezonul competiţional 2018-2019. Vizita medicală este programată în 10 şi 11 iulie la Policlinica sportivă din Baia Mare, după care urmează antrenamente de readaptare la efort sub comanda antrenorilor Costică Buceschi şi Magdalena Kovacs.

Daniel Kotecz, team managerul echipei a definitivat programul meciurilor de pregătire din această vară. Până la startul campionatului, CS Minaur va disputa 14 jocuri, 10 dintre acestea fiind în compania unor adversare din străinătate.

Primele două jocuri de verificare vor avea loc la finalul lunii iulie, pe teren propriu, împotriva echipei DVSC TVP Debrecen (locul IX în prima ligă din Ungaria). După aceea urmează participarea la patru turnee de pregătire, conform următorului program:

 – 3-5 august, Michalovce (Slovacia) – Memorialul „Tomas Jakubco” (ediţia XXV)

Echipe participante: Iuventa Michalovce (campioana Slovaciei), Metraco Zaglebie Lubin (vicecampioana Poloniei), Alba Fehérvár KC (locul 8 în prima ligă din Ungaria), CS Minaur Baia Mare

– 9-11 august, Debrecen (Ungaria) – Turneu de pregătire

Echipe participante: DVSC TVP Debrecen (locul 9 în Ungaria), FTC Rail Cargo Hungária Budapesta (vicecampioana Ungariei), GVM Europe Vác (locul 6 în prima ligă din Ungaria), CS Minaur Baia Mare

– 17-18 august, Bistriţa – Cupa Judeţului Bistriţa Năsăud (ediţia a III-a)

Echipe participante: CSM Bistriţa (locul 6 în Liga Naţională / Liga Florilor), Corona Braşov (locul 7 în Liga Florilor), Măgura Cisnădie (locul 3 în Liga Florilor), CS Minaur Baia Mare

– 24-25 august, Baia Mare – Turneu de pregătire

Echipe participante: Iuventa Michalovce, Kisvárda Master Good SE (locul 7 în prima ligă din Ungaria), CSM Bistriţa, CS Minaur Baia Mare

Prima etapă a campionatului Ligii Naţionale, ediţia 2018-2019, este programată în data de 2 septembrie 2018.

 

Sursă info: CS Minaur

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

“VACANȚĂ” FORȚATĂ – Doi băimăreni și doi sigheteni, băgați în închisoare

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de...

VITEZĂ ȘI NEATENȚIE – Patru accidente cu victime în Maramureș, într-un singur weekend

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, pe raza judeţului Maramamureş s-au produs patru accidente de circulaţie, soldate cu vătămarea corporală a zece persoane.Evenimentele au...

“PRĂPĂD” PRINTRE ȘOFERII MARAMUREȘENI – Amenzi de zeci de mii de lei și o grămadă de permise reținute într-un singur weekend

Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme, excesivă sau neadaptată...

SUCCES RĂSUNĂTOR ÎN BAIA MARE – Copil de 1 an și 9 luni, cu o boală care are o mortalitate mai mare de 90%,...

În perioada iunie-septembrie 2020, în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare au fost internați 198 de copii.“Patologia predominantă...

Coaliția pentru Maramureș a lansat candidații la primăriile din comunitățile de pe Valea Tisei

Candidații Coaliției pentru Maramureș pentru funcțiile de primar în localitățile de pe Valea Tisei: Săpânța, Sarasău, Câmpulung la Tisa și Remeți au fost lansați...