ÎNCEPÂND CU ANUL 2018 Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a anunțat, joi, în cadrul Conferinței Naționale „Trecut, prezent și viitor în sportul românesc”, lansarea programului „România în mișcare”, care va avea loc la începutul anului 2018.
„Sper să adoptăm programul ‘România în Mișcare’ la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie să ne apucăm de muncă. Scopul acestuia este îmbunătățirea accesului la sportul organizat pentru cetățenii români indiferent de vârstă, gen sau profil socio-economic. Implementarea programului va fi făcută de către Direcțiile Județene de Sport, iar valoarea finanțării va fi undeva la 25.000 de lei pe proiect. Ne gândim ca în fiecare județ să avem undeva la 4 astfel de proiecte. Vrem să îl implementăm cât mai repede, chiar de la 1 ianuarie, pentru că nu mai putem aștepta. Trebuie să facem ceva. România are nevoie de sport„, a spus ministrul.
Acesta a menționat că viitorul reprezintă „o responsabilitate uriașă” pentru factorii decizionali și că acum este momentul zero pentru sportul românesc.
„Sportul ar trebui să devină o prioritate pentru orice guvern. Mă repet, eu sunt un partener pentru toți cei din sport și sper ca societatea românească să conștientizeze importanța sportului. Sportul a avut un rol esențial în ceea ce privește identitatea poporului român. Trecutul sportului românesc îl știm toți și ne mândrim cu el. Prezentul îl cunoaștem, în timp ce viitorul ne aparține nouă, factorilor decizionali. Este o responsabilitate uriașă pentru că este momentul zero în sportul românesc. Nu mai putem trăi în trecut”, a adăugat Marius Dunca.
Programul „România în mișcare” este alcătuit din trei componente: sprijin pentru sportul organizat la nivel județean (asociații județene) prin finanțări de proiecte; organizarea de competiții sportive școlare destinate elevilor din clasele III-VI, care nu sunt legitimați la cluburi; acțiuni de promovare a sportului și mișcării tip „Săptămâna europeană a sportului” de două ori pe an (în lunile februarie și iunie).
Citește continuarea articolului, AICI.