AcasăAdministrațieÎNCĂ UN PROIECT FINALIZAT | "Centrul de Comandă Integrat pentru Situații de...

ÎNCĂ UN PROIECT FINALIZAT | „Centrul de Comandă Integrat pentru Situații de Urgență a fost realizat cu succes!” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor în Situații de Urgență, de pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare, a avut loc astăzi conferința de inaugurare a Centrului #COMAND, prin care înființăm un dispecerat integrat pentru situații de urgență în județul Maramureș.

Proiectul a constat în extinderea clădirii SMURD de pe strada Vasile Lucaciu și dotarea acesteia pentru a se asigura două funcțiuni:

  • dispecerat integrat pentru situații de urgență;
  • spații dedicate ședințelor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Acest proiect este unul de o deosebită importanță pentru noi, deoarece nu vorbim doar de o simplă clădire. Practic, prin acest centru avem posibilitatea de a preveni și de a gestiona situațiile de urgență. Este primul centru integrat de comandă, în care vor funcționa toate instituțiile abilitate pe situații de urgență, vor avea loc ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și unde, în cazul în care va fi necesar, vor funcționa toate instituțiile abilitate, coordonat, astfel încât orice situație să poată fi mult mai eficient gestionată.

Obiectivul general al proiectului este implementarea unui sistem informațional de management și coordonare în situații de urgență, precum inundații, incendii, accidente de mașină, în regiunea de frontieră Maramureș – Transcarpatia, în vederea creșterii capacității de predicție, operabilitatea și calitatea intervențiilor efectuate. În cadrul implementării proiectului a fost achiziționată și o stație specială de telecomunicații.

Nu ne dorim să avem situații de urgență, însă dacă vor exista este necesar să fim pregătiți și să avem o infrastructură adaptată și oameni cât mai bine pregătiți pentru a interveni, astfel încât cetățenii aflați în dificultate să beneficieze de cele mai bune servicii și de ajutor adecvat.

Proiectul, în valoare de 2,8 milioane de euro, finanțat prin Programul Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2014-2020 și fonduri din bugetul național și local, a fost realizat în parteneriat cu Departamentul de Stat al Serviciului de Urgență al Ucrainei din Regiunea Transcarpatia, iar instituțiile care vor beneficia direct de acest proiect sunt: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești”, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ambulanța, Poliția, Jandarmeria.

Mulțumesc colegilor din cadrul Consiliului Județean Maramureș, partenerilor din Regiunea Transcarpatia și tuturor celor implicați în reușita acestui proiect important. De asemenea, mulțumesc constructorului și proiectantului pentru operativitate, implicare și calitatea lucrărilor.

 

Ionel Bogdan

președinte Consiliul Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA