AcasăEvenimentSportÎNCĂ UN PAS ÎNAINTE - Simona Halep e în optimile de finală...

ÎNCĂ UN PAS ÎNAINTE – Simona Halep e în optimile de finală la Wimbledon

DISTRIBUIȚI

ÎNCĂ UN PAS ÎNAINTE Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în optimile de finală de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a trecut de chinezoaica Shuai Peng, cu 6-4, 7-6 (7). 
Halep (25 ani, a doua favorită) s-a impus după o oră şi 38 de minute, într-un meci echilibrat cu Peng (31 ani, 37 WTA), salvând chiar o minge de set.

Românca, semifinalistă în 2014 şi sfertfinalistă anul trecut, a început mai ezitant meciul cu Peng şi după ce fiecare jucătoare a luat câte un game, asiatica s-a desprins la 3-1, însă imediat Halep a revenit şi a restabilit egalitatea, 3-3. Fiecare şi-a făcut serviciul şi, la 4-4, Simona a reuşit un break care s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta setului, câştigat cu 6-4 de româncă.

În actul secund s-a mers cu serviciul până la 3-3, scor la care Simona a reuşit să câştige pe serviciul adversarei (4-3). Peng a replicat imediat şi a realizat break-ul (4-4). Chinezoaica a preluat conducerea cu 5-4, după ce Halep a irosit o minge de break. Cele două jucătoare au ajuns în tie- break, dar niciuna nu a reuşit să se desprindă, deşi Halep a condus cu 5-4 şi a avut două servicii, ambele pierdute, după care s-a văzut în postura de a salva o minge de set la 5-6, a ratat o minge de meci, la 7-6, cerând challenge la o minge care a atins tuşa, pentru ca în cele din urmă să câştige cu 9-7.

Halep a avut cinci aşi în acest meci, iar Peng doar unul, românca a comis o dublă greşeală, iar Peng două.

Halep a avut procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (67%-60%), iar chinezoaica la serviciul al doilea (55%-52%). La capitolul mingi câştigătoare, Peng a avut superioritate (27-19), dar a avut şi mai multe erori neforţate (19-13).

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 147.000 de lire sterline şi 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe bielorusa Victoria Azarenka, victorioasă cu 3-6, 6-1, 6-4 în faţa britanicei Heather Watson.

Azarenka (27 ani, 683 WTA), care e la şapte luni de la naşterea primului său copil, conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Simona, pe care a învins-o de două ori în 2012, la Doha, în optimi, cu 6-3, 6-1, şi la Linz, în optimi, cu 6-1, 6-1. Halep a câştigat singurul duel în 2015, în sferturi, la US Open, cu 6-3, 4-6, 6-4.

Bielorusa are două trofee de Grand Slam în palmares, ambele la Australian Open.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA