AcasăAdministrațieÎNCĂ O FINANȚARE MAJORĂ PENTRU BAIA MARE: 35 de milioane de euro...

ÎNCĂ O FINANȚARE MAJORĂ PENTRU BAIA MARE: 35 de milioane de euro pentru două pasaje supraterane care vor fi conectate la centura metropolitană

spot_img

DISTRIBUIȚI

Baia Mare a obținut finanțarea pentru ceea ce este un pas major în realizarea centurii metropolitane: pasajul suprateran de la Italsofa, respectiv cel de la Clubul Văcarilor. Primarul Cătălin Cherecheș a fost miercuri, 15 februarie 2023, la București alături de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu; directorul CNAIR, Cristian Pistol și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, alături de care a semnat Acordul de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – Consiliul Județean Maramureș – Primăria Baia Mare pentru realizarea acestor investiții.

Pasajul rutier suprateran din zona Italsofa, respectiv pasajul rutier suprateran de la Clubul Văcarilor sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. Valoarea investițiilor se ridică la suma de 35 milioane euro (15 milioane pentru pasajul de la Italsofa și 20 de milioane pentru cel de la Clubul Văcarilor).

Săptămâna aceasta, respectiv săptămâna viitoare, vor fi demarate licitațiile pentru proiectarea și execuția acestor investiții de importanță majoră. După atribuirea contractelor, termenul de execuție al lucrărilor va fi de 12 luni.

Prin realizarea celor două pasaje vom reuși să fluidizăm traficul din aceste zone care în ultimii ani au devenit extrem de aglomerate, iar acestea vor fi legate și de centura metropolitană Baia Mare„, arată Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Pasajul Clubul Văcarilor va avea 495 de metri și două benzi pe sens, dar și benzi suplimentare de acces pe pasaj, fiind astfel lărgit DN 1C spre Recea.

Pasajul Italsofa, între Baia Mare și Groși, va avea 680 de metri și o lățime de aproape 14 metri.

Îi mulțumesc domnului Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș pentru parteneriatul fructuos pe care îl avem pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Apreciez că se poate ca înaintea animozităților de ordin politic să se afle interesul superior al cetățenilor. Am încrederea că vom reuși și pe mai departe să colaborăm spre binele băimărenilor și al maramureșenilor!„, a conchis primarul municipiului Baia Mare.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA