Acasăsinucidere maramuresÎNAPOI - Trei români şi doi membri ai familiilor lor au fost...

ÎNAPOI – Trei români şi doi membri ai familiilor lor au fost repatriaţi miercuri din Siria

spot_img

DISTRIBUIȚI

Trei cetăţeni români şi doi membri de familie cetăţeni sirieni au fost evacuaţi miercuri, la cerere, din Siria şi repatriaţi pe cale aeriană din Liban, cu sprijinul misiunilor diplomatice române la Damasc şi Beirut şi al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Potrivit MAE, cele cinci persoane au părăsit Siria marţi, în condiţii de siguranţă, pe cale terestră către Liban. Misiunea diplomatică de la Damasc a eliberat documentele de călătorie necesare repatrierii celor trei cetăţeni români, iar filiala de la Damasc a OIM a asigurat transportul grupului prin suportarea costurilor aferente repatrierii.

Grupul a fost asistat de către reprezentanţi ai Ambasadei României la Beirut şi ai OIM pentru îndeplinirea formalităţilor de îmbarcare în aeronava cu care au fost repatriaţi, mai informează MAE.

Misiunea diplomatică a României în Siria este în contact permanent cu românii din zonele de conflict, acordându-le sprijinul necesar pentru facilitarea comunicării cu rudele şi cu autorităţile, dar şi sprijin logistic în funcţie de situaţia specifică a fiecăruia, precizează sursa citată. Misiunea eliberează documente de călătorie şi asigură serviciile consulare necesare. Măsurile fac parte din demersurile constante de sprijin consular acordat de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite în zone cu risc major de securitate, prin intermediul Ambasadelor României la Damasc şi Beirut.

Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că, în cooperare cu filiala de la Damasc a OIM, a intervenit în mod direct pentru a asigura asistenţă şi protecţie consulară, facilitând până în prezent evacuarea şi repatrierea din Siria a unui număr de 706 cetăţeni români şi membri de familie.

Românii aflaţi în zonele de conflict sunt sfătuiţi să ia legătura cu misiunile României din teritoriu pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia în timp util de asistenţă şi protecţie consulară. Ei mai pot consulta informaţiile furnizate atât prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă” (ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone), cât şi al serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Mediafax

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA