AcasăUncategorizedÎN VIZORUL DNA - Patronul unei asociații din Maramureș, cercetat după ce...

ÎN VIZORUL DNA – Patronul unei asociații din Maramureș, cercetat după ce ar fi obținut ilegal fonduri de peste 60 de mii de euro

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, în calitate de președinte al unei asociații de creștere a bovinelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2016-2017, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false (cereri-adeziune de înscriere în asociație, tabele centralizatoare privind acordul, datele de identificare, numărul de animale pe fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.

O parte din documentele depuse la A.P.I.A. ar fi fost falsificate chiar de inculpat pentru a atesta îndeplinirea condițiilor necesare de către asociația pe care o conducea.
Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 304.204 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA