AcasăActualitate112ÎN SPRJINUL CETĂȚENILOR – Jandarmii montani maramureșeni au asigurat ordinea publică în...

ÎN SPRJINUL CETĂȚENILOR – Jandarmii montani maramureșeni au asigurat ordinea publică în stațiunile montane și pe traseele turistice

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN SPRIJINUL CETĂȚENILOR  În acest sfârşit de săptămână, Jandarmeria Montană Maramureş a acţionat în zona de responsabilitate pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, axându-se în permanenţă pe accentuarea prezenţei în mijlocul populaţiei.

În staţiunea montană Complex Turistic Borşa, au avut loc „Serbările Zăpezii”, manifestări la care jandarmii au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică, prin prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, asigurarea unui climat optim şi sigur de ordine şi linişte publică,  astfel încât participanţii s-au bucurat, pe parcursul celor două zile de sărbătoare, de programul cultural-artistic şi sportiv, de activităţile specifice sezonului.

Adresăm mulţumiri participanţilor la această sărbătoare, pentru modul în care au decurs activităţile, nefiind  înregistrate evenimente de natură să tulbure ordinea publică sau alte asemenea fapte care contravin actelor normative.

De asemenea, şi în celelalte trei staţiuni montane, Valea Vaserului, Cavnic şi Şuior, prevăzute cu posturi montane, jandarmii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional dar şi pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.

Jandarmeria Maramureş precizează faptul că în acest sfârşit de săptămână nu au fost situaţii în care să se impună acordarea de prim ajutor persoanelor accidentate pe pârtiile de schi.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Cpt. Radu Vasile Nicolae, purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA