Acasă MARAMURESUL ISTORIC ÎN SFÂRȘIT - S-au semnat contractele de reabilitare a primelor două loturi...

ÎN SFÂRȘIT – S-au semnat contractele de reabilitare a primelor două loturi din DN18 Moisei-Iacobeni

DISTRIBUIȚI

Azi, 2 iulie 2015, în orașul Borșa a sosit o delegație a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri România (CNADR), în vederea semnării contractelor de lucrări pentru reabilitarea primelor două loturi din DN 18, tronsonul Moisei-Iacobeni. Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, care a fost gazda acestui eveniment de o vitală importanță pentru borșeni s-a declarat încântat de faptul că, după lungi așteptări, lucrările pe DN 18 chiar demarează. Contractul a fost semnat la Primăria Borșa, în această după-amiază, în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, a directorului general al CNADNR, Narcis Neaga, a deputaților de Borșa, Nuțu Fonta și Gheorghe Șimon, precum și a vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Legat de semnarea acestui contract, vicepreședintele CJ, Gabriel Zetea a precizat că întreaga administrație maramureșeană, – fie că vorbim de cea județeană sau de parlamentari – a făcut, de această dată, un efort comun pentru realizarea unui obiectiv vital pentru Maramureș, respectiv reabilitarea DN 18. ”A fost promisiunea mai multor guverne a României iar eu sper, din adâncul sufletului, să fie Guvernul Ponta cel care va aloca banii ca, până în 2016, DN 18 să fie reabilitat din Baia Sprie până la Iacobeni. Porțiunea dintre Sighet și Moisei este una cu care ne mândrim și dorim să fim încântați de condițiile de trafic pe întreg DN 18. Se lucrează într-un ritm susținut între Vadu Izei și Mara și avem, și pentru acest an, promisiunea constructorului că vom avea asfalt și peste Gutin. Se dorește ca, în 2016, să fie finalizată complet și această lucrare. Problema cea mai stringentă era între Moisei și Iacobeni, din cauza unor contracte prost gestionate. Azi am eliminat și acest obstacol. Urmează să vedem ordinul de începere al lucrărilor, amenajarea de șantier, demararea execuției și respectarea graficului de lucrări, pentru ca, până la finalul anului 2016, să putem sta cu toții drepți în fața celor din Moisei, Borșa și a tuturor maramureșenilor cu încă o promisiune îndeplinită”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ion Sorin Timiș: ”90% din cele două loturi se află în Borșa

Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș a subliniat că aceasta este o nouă zi importantă pentru Borșa, pentru Moisei și pentru Iacobeni, o zi în care s-au semnat contractele cu noii constructori pentru loturile 1 și 2 pe tronsonul Moisei – Iacobeni. ”Spre bucuria noastră, aceste contracte s-au semnat chiar în locul unde se va desfășura șantierul, respectiv Borșa, având în vedere faptul că 90% din cele două loturi sunt în orașul nostru. O altă satisfacție constă în faptul că cele două firme sunt cunoscute ca având experiență, au mai lucrat în zonă, au capacitatea financiară de a duce acest proiect de reabilitare la bun sfârșit, pentru a nu înregistra un nou fiasco, cum s-a întâmplat în urmă cu trei ani. Așteptăm cu interes să vedem și utilajele în acțiune, iar apoi drumul reabilitat în totalitate”, a declarat primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

DIN SERIA “LUPUL MORALIST” – Politicianul care, după ce l-a făcut “praf” pe președintele Iohannis, candidează acum în Maramureș din partea… PNL

În cursa pentru putere, și Partidul Național Liberal își calcă peste principii primind în organizație cu brațele deschise fel și fel de politicieni, unii...

Maramureș – drumuri bune!

În ultimii 4 ani, peste 200 de kilometri de drum județean au fost cuprinse în proiecte de reabilitare şi modernizare, finanţate din fonduri guvernamentale...

VIRUSUL NU ȚINE CONT DE ALEGERI – Socrii candidatului PNL la Primăria Baia Mare, internați cu Covid – 19. Au aceeași adresă în buletin,...

Temutul virus care a îngenuncheat întregul mapamond, nu ține cont de statut, religie, naționalitate, vârsta, orientare politică sau alegerile locale care se apropie cu...

ACȚIUNILE POLIȚIEI: MARAMUREȘ – Vitezomani, șoferi băuți la volan sau fără permis, descoperiți pe șoselele din județ într-o singură zi

Poliţiştii din Săliştea de Sus au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din...

ORDINE ȘI SIGURANȚĂ BAIA MARE – Primele 10 camere de monitorizare video montate în puncte cheie din Baia Mare

Municipiul Baia Mare va fi monitorizat video. Pentru ca băimărenii să fie în siguranță și pentru a-i descuraja pe cei care nu respectă ordinea,...