ÎN PLINĂ STRADĂ București, șoseaua Pantelimon, în apropierea intersecției cu bd. Chișinău. O zonă circulată din Capitală. Era ora 19:15. Vară, încă lumină afară.
ÎN PLINĂ STRADĂ Țuțu Petre-Orlando, Chelu-Prodescu George, Cociu Valentin-Gabriel și Țuțu Viorel se aflau într-un autoturism marca „Volkswagen Golf 4”, când l-au zărit în trafic pe M.G.A.
Avuseseră cu el un conflict în luna iunie a anului curent, așa că și-au spus că a venit momentul răzbunării.
Imediat, Volkswagen-ul condus de Țuțu Viorel s-a angajat în urmărirea autoturismului victimei, pe care l-a acroșat din spate, împiedicându-i astfel deplasarea, în condițiile în care în zonă era un trafic rutier intens.
Ca să scape de următori săi, M.G.A. a coborât din mașină și a început să alerge pe stradă. Imediat, Țuțu Orlando, Chelu-Prodescu George și Cociu Gabriel au plecat în urmărirea lui, reușind să-l prindă în dreptul imobilului cu numărul 245 de pe șos. Pantelimon. Aici, victima a fost imobilizată și lovită cu cuțitele, cu mânerele cuțitelor, cu pumnii și cu picioarele.
Atacul a avut „intenția de a-i suprima viața” victimei, „provocându-i multiple leziuni traumatice la nivelul capului și al toracelui, inclusiv leziuni defensive la nivelul membrelor superioare”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
După comiterea tentativei de omor, cei trei atacatori au fugit de la locul faptei cu ajutorul lui Țuțu Viorel, care parcase mașina în apropiere și-i aștepta, pentru a le asigura în mod eficient scăparea.
Atacul cu cuțitele în plină stradă și în plină zi a avut loc în data de 20 iulie 2016. După ce au adunat probe, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București – Secția de urmărire penală au dispus ieri punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea celor patru atacatori pentru 24 de ore, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Chelu-Prodescu George și Țuțu Viorel sunt recidiviști.
Ȋn cursul acestei zile, toți cei patru vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București – Secția de urmărire penală și D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri.
sursa info