AcasăEvenimentIN MEMORIAM - A fost inaugurată și sființită Biblioteca ”Gheorghe Roman” din...

IN MEMORIAM – A fost inaugurată și sființită Biblioteca ”Gheorghe Roman” din satul Săsar

DISTRIBUIȚI

Autorităţile și cetăţenii din comuna Recea dovedesc că știu să păstreze memoria celor care  astăzi nu mai sunt, dar care au însemnat foarte mult pentru comunitatea din care s-au ridicat. După ce Căminul Cultural din satul Săsar a primit numele celui care a fost marele actor și regizor, Ioan Săplăcan, iată că biblioteca deschisă în noul și modernul centru social se numește ”Gheorghe Roman”. Este o recunoaștere oficială a meritelor pe care le-a avut acest om deosebit în ridicarea satului şi a comunei natale. Gheorghe Roman a fost primarul localității, directorul Teatrului Municipal Baia Mare, jurnalist, scriitor și, mai presus de toate poate, omul la care locuitorii satului au apelat de fiecare dată când au avut o problemă de rezolvat. Numai așa se poate explica faptul că, deși au trecut mai bine de patru ani de la plecarea lui dintre noi, o mulțime de oameni s-au adunat pe platoul din fața Căminului Cultural pentru a participa la festivitatea de sfințire și inaugurare a bibliotecii. Cei doi preoți ortodocși au săvârșit o slujbă religioasă în memoria lui Gheorghe Roman, iar oficialitățile prezente au omagiat meritele incontestabile ale acestuia. Au luat cuvântul primarul comunei, Octavian Pavel, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu”, dr. Teodor Ardelean, dr. Ioan Marchiș, directorul Direcției de Cultură, Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, Vasile Igna, fost director al Muzeului Județean, jurnaliștii și scriitorii Ioan P. Pop și Vasile Morar. Au fost prezenți reprezentanți ai principalelor instituții mass-media din județ. Jurnalistul Grigore Ciascai a donat noului lăcaș de cultură ce poartă numele colaboratorului și prietenului său apropiat, un număr de 100 de cărți, pentru că biblioteca are nevoie de un fond de carte care să satisfacă cererile viitorilor cititori de toate vârstele. Grigore Ciascai a declarat că va mai face o donație în perioada următoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA