Dacă a-ţi aprinde ţigara în vaporii de alcool expiraţi de Jucător se poate numi curaj, atunci Ponta are curaj. Oricînd, din tusea preşedintelui poate răsări o flacără. Drgonul mahmur a mai pîrlit cariere, a mai transformat guvernări în scrum. Ponta însă n-a mai avut răbdare. Şi-a pus costumul ignifug de la raliu şi a intrat în peşteră. E tînăr. Dacă o fi să se adune dintre tăciuni peste şase luni, se poate zice că a ars nişte etape.
Eu am crezut că moţiunea nu va trece. M-am gîndit că, atunci cînd ai un adversar ca Băsescu, atunci cînd perspectiva de a guverna cu un sprijin parlamentar fragil aduce a sinucidere, atunci cînd victoria la bile e obţinută prin trădare, e bine să ai zece pesedişti puşi deoparte, care să voteze contra. Îmi imaginam că, odată trîntită, moţiunea îşi va fi făcut demonstraţia de legitimitate, sîngele ei pătînd iremediabil mîinile încleştate pe putere ale regimului Băsescu. După asta, USL nu avea decît să se rotească în cercuri tot mai joase desupra unui PDL aflat în descompunere.
Dar spiritul de corb pare să fi murit înaintea victimei. USL a apucat-o cu tupeu pe panta asumării. Fără să aştepte extincţia la termen şi nici vocea funestă a Bunicuţei, care instiga la răbdare, Victor Ponta s-a băgat. În ce, deocamdată nu ştie nimeni. Poate în găleată, poate în istorie. Există însă, în gestul lui, ca în toate nebuniile tinereţii, un strop de lumină. Ponta a scurtat războiul cu şapte luni. A încercat să recupereze din timpul furat, prin tradiţie, de guvernările în agonie. A pus pe masă o carieră construită meticulos, care poate fi ruinată într-o moţiune simetrică, şi a cerut în schimb şapte luni de risc. Şi-a pus la bătaie poziţia sigură de premier în noiembrie, cei patru ani de guvernare susţinută confortabil în parlament, pentru a opri prelungirile unui meci catastrofal pentru naţiune.
Chiar dacă începe cu nişte plăţi făcute mulţimii, guvernarea Ponta va fi grea. Economia e blocată, iar efortul de a o reporni nu încape în şapte luni. PDL are timp să se odihnească şi să-şi elaboreze contraatacul. Preşedintele îşi freacă probabil mîinile şi aduce retuşuri la ceea ce crede el că e capcana întinsă perfect. Pînă una alta, însă, n-am auzit niciun tremurat în vocea lui Ponta şi asta înseamnă că resursele naturale pe care mizează conţin nu cupru şi nici gaze de şist, ci curaj. De azi, Ponta nu mai e e cîrlan, e prim ministru, iar saltul ăsta pe verticală trebuie salutat.
Doru Bușcu
