AcasăActualitateSocialIMPOZIT PE CLĂDIRI - Riscul la care te expui în cazul în...

IMPOZIT PE CLĂDIRI – Riscul la care te expui în cazul în care nu reevaluezi locuința

spot_img

DISTRIBUIȚI

Impozitele pe proprietați imobiliare cunoaște modificări esențiale din 2016, odata cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal. Impozitul pe clădiri se va calcula în funcție de destinația clădirii, respectiv rezidentială sau nerezidentială, și nu în funcție de deținatorul ei (persoană fizică sau persoană juridică), cum se întâmpla până în prezent.

Impozitul pe locuinţe nu mai ţine cont de calitatea proprietarului persoană fizică sau persoană juridică ci de scopul utilizării clădirii. Astfel, impozitele sunt structurate în categoriile:

– folosirea clădirii în scop rezidenţial/locuinţă, cu cote de impozitare între 0,08% şi 0,2%;

– folosirea clădirii în activităţi economice (sedii PFA, sedii firmă, cabinete etc) cu procente de impozitare între 0,2% şi 1,3%, cu condiţia ca aceste clădiri să fie reevaluate/construite/ achiziţionate în ultimii 5 ani;

– folosirea clădirii în activităţi economice dar construcţia nu este reevaluată în ultimii 5 ani, când procentul este de 2% din valoarea clădirii;

Potrivit noului Cod fiscal baza impozabilă pentru construcţii creşte după cum urmează: valoarea metrului pătrat de construcţie în anul 2016 este de 1.000 lei/metru pătrat, cu o creştere de 6,95% faţă de valoarea de 935 lei/ metru pătrat din anul 2015; creşterea indicelui de majorare a valorii construcţiei pentru măsurarea la exterior la procentul de 40%, respectiv la o valoare a indicelui de 1,4 faţă de o valoare a indicelui aplicabilă în 2015 de 1,2 când procentul de actualizare era de 20%; autorităţile locale pot majora cu până la 50% aceste procente.

Pentru clădirile rezidențiale, consiliile locale au decis cu ce procente să mărească noile impozite. Unele localități au păstrat aceleași impozite și pentru 2016, cunoscând faptul că acest an este și unul electoral, iar majorarea impozitelor s-ar fi întors ca un bumerang împotriva edililor pregâtiți să candideze pentru un nou mandat.
Trebuie remarcat faptul că la nivelul comunelor și a unor orașe plata impozitelor nu se pot efectua în primele zile ale anului 2016. Aici, unitățile de calculatoare urmează să fie duse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor pentru a li se implementa noile sisteme de calcul, fapt care durează câteva zile.

Sursa: dcnews.ro

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA