AcasăActualitateIMPORTANT - Se distribuie biletele gratuite de transport pentru persoanele cu handicap

IMPORTANT – Se distribuie biletele gratuite de transport pentru persoanele cu handicap

spot_img

DISTRIBUIȚI

IMPORTANT Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș distribuie biletele de transport interurban acordate persoanelor cu handicap.

IMPORTANT Pentru a intra în posesia acestor bilete, persoanele cu handicap se vor prezenta la sediul DGASPC de pe strada Victor Babeș nr. 54 cu actul de identitate în original, copie după certificatul de încadrare în grad de handicap și legitimația de călătorie.

Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (1)-(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane: persoanele cu handicap grav; persoanele cu handicap accentuat; însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.

Pentru evitarea aglomerației, conducerea DGASPC Maramureș a decis prelungirea programului Biroului Prestații Sociale, astfel: luni și joi între orele 9-14, marți între orele 10-14 și miercuri între orele 10-16.30.

Totodată, la începutul programului de lucru se oferă numere de ordine. Precizăm că aceste bilete se pot ridica pe toată durata anului în curs.

Persoana cu handicap grav beneficiază de 12 astfel de bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat beneficiază de 6 bilete gratuite dus-întors/an.

 

Informaţii furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș

foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA