AcasăActualitateSocialIMPORTANT - Află ce anunţă Ministerul Turismului despre voucherele de vacanță

IMPORTANT – Află ce anunţă Ministerul Turismului despre voucherele de vacanță

spot_img

DISTRIBUIȚI

IMPORTANT Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat, vineri, la Constanţa, că voucherele de vacanţă vor intra în vigoare de la 1 iulie şi vor fi valabile un an, însă hotelierii de pe litoral au cerut ca acest lucru să se întâmple mai devreme pentru ca oamenii să poată folosi tichetele pentru sejururi la mare.

IMPORTANT Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a declarat că, potrivit programului de guvernare, voucherele ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 martie.

”Acum se duc undeva la 1 iulie. L-am rugat pe domnul ministru, că este târziu pentru litoral la 1 iulie, şi l-am rugat să devanseze cu o lună, de la  1 iunie, în aşa fel încât cei care beneficiază de vouchere să aibă posibiltaea să şi cumpere un sejur la mare.

Sigur că nici la 1 iulie nu e rău, dar vor funcţiona mai puţin pentru litoralul românesc, dar mai mult probabil pentru zona de munte”, a afirmat Nicolae Bucovală.

 

“Voucherele de vacanţă nu sunt bugetate la ora actuală, ele vor fi bugetate la rectificarea care va avea loc în vară.

Trebuie să facem în primul rând o modificare de act normativ, după cum am anunţat şi colegii din sală, astfel încât de la 1 iulie vor intra în vigoare.

Ele sunt valabile un an. Nu putem spune că sunt pierdute aceste vouchere de către cei de pe litoral.

Mare parte trebuie să se ducă şi în zona montană. Asta este discuţia, că toată lumea într-un fel vrea să tragă doar pentru el. Haideţi să ne înţelegem, trebuie să tragem toţi pentru ţara asta, avem o ţară frumoasă, trebuie să avem toţi aceeaşi linie”, a spus Mircea Titus Dobre.

El a menţionat că valoarea unui voucher este de 1.450 de lei, iar la companiile de stat sau majoritar de stat valoarea tichetelor poate ajunge până la şase salarii minime pe economie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA