AcasăMARAMURESUL ISTORICÎI PLACE ACOLO - Prefectului Anton Rohian s-a dus din nou în...

ÎI PLACE ACOLO – Prefectului Anton Rohian s-a dus din nou în Ucraina la viceguvernatorul Transcarpatiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul Maramureșului a mers zilele trecute în Slatina, Ucraina, unde a avut o întâlnire cu viceguvernatorul Transcarpatiei, Mihailo Mihailovici. La întrunire au participat și primarul Slatinei, Gheorghe (Iuri) Uhali și primarul localității Biserica Albă, Gheorghe Berinde.

Discuțiile s-au axat pe problemele românilor și pe cooperarea transfrontalieră. De asemenea, Anton Rohian și Mihailo Mihailovici  au vorbit despre podul care urmează să fie ridicat între Sighetu Marmației și Biserica Albă și despre posibila înfrățire a orașului Hust (34.000 locuitori) cu municipiul Sighetu Marmației.

Ulterior, cei doi s-au deplasat la Biserica din Slatina, care își celebra hramul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, precum și aniversarea a 120 de ani de la punerea pietrei de temelie.

La inițiativa lui Anton Rohian, pe biserică a fost montată o placă amintind faptul că aici se odihnește Episcopul greco-catolic de Oradea și Gherla, ctitor al sfântului lăcaș, Mihail Pavel, născut în Recea (1827-1902). Pe placă este inscripționat un citat din Liviu Rebreanu: “Numai credința neclintită mântuiește pe om aici și dincolo deopotrivă. Credința e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat și lumea plină de enigme, și mai cu seamă între om și Dumnezeu”.

Prefectul a depus o coroană de flori la piatra de mormânt a episcopului Mihai Pavel și a rostit: “Am credința că putem fi frați și putem trăi pe cele două maluri ale Tisei în respectarea credinței noastre. Episcopul Mihai Pavel, pe care eu l-am descoperit aici, în Slatina, este născut la 3 km de Baia Mare, în Recea. Vă invit cu cea mai mare dragoste să veniți să vedeți locul în care s-a născut episcopul Mihai Pavel și modul în care a reușit să adune lumea în jurul personalității sale, atât în partea românească, cât și în partea ucraineană. Vreau să vă spun un lucru: să aveți respectul și credința că cei care ne-au născut în această credință ortodoxă sunt cei care vor respecta buna înțelegere între popoarele noastre, între românii din stânga și din dreapta Tisei. Această zi a fost una luminată. Mă bucur că am reușit să îl punem la vedere pe episcopul Mihai Pavel. Să binecuvânteze Dumnezeu acest popor și pe dumneavoastră. Vă mulțumesc din suflet că sunteți aici.”

Prefectul Anton Rohian i-a oferit părintelui Dorin Bilețchi o diplomă aniversară pentru Biserica ortodoxă “Mihail și Gavril”, la împlinirea a 120 de ani de la ctitorire. Preotul, la rândul său, i-a dăruit o icoană a Sfântului Iov de Uglea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA