IEȘI LA VOT! Multe din nenorocirile secolului XX ar fi fost evitate dacă oamenii ar fi deprins din şcoală să nu se încreadă în idoli, să detecteze minciuna, ori să judece cu propriul cap. În perioadele de linişte economică şi socială, politicul n-are însemnătate. Oamenii votează cu capul. În cele de criză, cu inima. Iar inima pre mulţi i-a dus în păcat. De la inimă au răcit şi mintea, şi corpul.
Războaiele, sovietele, fascismul au plecat de la un entuziasm şi o speranţă iraţionale, un mod aberant de a plănui lumea. Isadora Duncan se plimba cherchelită pe holurile Kremlinului: „Eu iubesc la ruskii rivalius“, iar masele participau într-o veselie la doborârea ţarismului şi a democraţiei.
Ducele şi Führerul erau urmaţi orbeşte de mulţimi colosale (împotriva acelei „democraţii“ neputincioase, care condamnase Italia şi Germania la dezastru). Mao inaugura într-un entuziasm de nedescris Marşul cel lung (împotriva „democraţiei“ lui Chiang Kai-Shek), soldat cu moartea a milioane de victime.
Toţi cei despre care vorbesc au ajuns la putere în urma unui context socio-economic groaznic. Ăsta a fost patul germinativ al salvatorilor care au dus „popoarele“ pe noi culmi de civilizaţie şi progres. Cei ce au crezut, au luptat şi, vremelnic, au învins sunt părtaşi la instaurarea unor mari nenorociri. Mi-a fost dat să aud de nenumărate ori: „Da, dar Hitler a făcut şosele“. Păi, celelalte ţări, deşi lipsite de înţelepciunea liderului suprem, au construit la fel şi bine.
America anului ’33 era la pământ. 25% din populaţie trăia într-o sărăcie lucie. Politica New Deal a semănat foarte mult cu planul de redresare al lui Hitler. Statul a intrat în joc şi a dat de muncă pe scară largă. America a renăscut. De ce Roosevelt nu s-a alăturat contemporanilor lui? Avea atuurile în mână. Publicul l-ar fi vrut preşedinte pe viaţă. Viaţa lui, moartea democraţiei.
La noi, salvatorul naţiei trăieşte şi prosperă bine merci. Am mai vorbit, altă dată, de complexul Mesia. Azi am să vă atrag atenţia că fenomenul atinge, vorba lui Ceauşescu, o nouă calitate, superioară. E vorba de Dacian Cioloş, om respectabil şi la locul lui. Domnia sa şi-a atras multe simpatii. Nu e arogant, nu îşi ridiculizează adversarii, nu scoate bileţele din mânecă. Deşi refuză sistematic să intre în politică, de orice parte s-ar situa, partea ar beneficia de un imens suport electoral.
În faţa acestei realităţi neconvenabile dreptei (deşi dl Cioloş e mai degrabă de stânga), complexul Mesia vrea să iasă în stradă. Câţiva suporteri, nu puţini, intenţionau şi intenţionează să demonstreze în favoarea sa, împotriva PSD (viitorul câştigător al alegerilor). Să demonstreze ce? Intenţia (ne)mărturisită de a invalida, cu orice chip, rezultatul „voinţei populare“.
Nenorocita Constituţie a lui Iorgovan, făcută să-i slujească lui Năstase (şi siluită de alt preşedinte), ajunge să fie din nou „lucrativă“. Se fac planuri războinice, se vehiculează cifre şi procentaje fantomatice – totul, numai de dorul lui Cioloş. Da’ iubiţi-l firesc, oameni buni! Căci răspunsul e simplu: dacă partidele ar fi dus o existenţă normală şi coerentă, dacă liderii lor ar fi fost cu minţile acasă, această discuţie nu ar fi avut loc.
Când în întrecere îţi pui singur piedică, Mesia sigur nu-ţi va agăţa aripi în spinare. Ieşi la vot şi bate-te să învingi! Democraţia nu e bună când ne convine numai „nouă“, ci tuturor!
Florin Iaru
