AcasăActualitate112IAR A INTERVENIT POLIȚIA - Continuă disensiunile între vecinii scandalagii din Ferneziu

IAR A INTERVENIT POLIȚIA – Continuă disensiunile între vecinii scandalagii din Ferneziu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Disensiunile dintre vecinii scandalagii din cartierul Ferneziu al municipiului Baia Mare, continuă. Polițiștii au fost solicitați să intervină sâmbătă seara (5 iunie) în cazul unui bărbat care ar fi perturbat liniștea publică, dând muzica la maxim. Bărbatul este același care, în urmă cu o lună, a declarat că a fost atacat de către cumnatul său și încă trei bărbați chiar în fața casei, fiind inclusiv rănit cu un cuțit. Acum, bărbatul spune că poliția ar fi fost chemată ca o răzbunare, iar el nu ar fi deranjat pe nimeni cu muzica.

Ce spune cel amendat

Mai mult, băimăreanul acuză polițiștii ajunși la fața locului că nu s-ar fi legitimat și l-au amenințat, astfel că va contesta în instanță amenda primită.

O să depun o plângere împotriva poliției pentru că nu s-au legitimat. Mi-au arătat gradele sub formă de provocare și m-au amenințat că ma duc la o plimbare, deci poliția să afle adevărul ei dacă au ajuns la fața locului. Trebuie să dea amendă neapărat să vă fie rușine o contest și cu filmarea mă duc în instanță”, spune băimăreanul. Acesta a mai declarat că plângerea la poliție i-a fost făcută chiar de către cei care în urmă cu o lună l-ar fi agresat.

Ce spune poliția

La data de 10 mai a.c. polițiștii din Baia Mare au fost sesizați să intervină pentru aplanarea unei stări conflictuale pe raza municipiului. Au fost identificați trei bărbați, printre care și persoana la care faceți referire, constatându-se că aceștia s-au agresat reciproc. În timpul agresiunii, cel în cauză a suferit leziuni la ureche, însă nu a depus plângere pentru lovire sau alte violențe. La momentul respectiv polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub coordonarea procurorului pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Vineri, 5 iunie, un alt apel pe 112 semnala muzică la nivel ridicat și gălăgie în zonă. Polițiștii care au intervenit au aplicat o sancțiune contravențională, cu precizarea că nu este pentru prima dată când băimăreanul este reclamat că perturbă liniștea publică”, au declarat polițiștii pentru ActualMM.ro

În imaginile video se observă faptul că agenții ajunși la fața locului tratează situația cu calm. Vă avertizăm că urmează imagini cu limbaj licențios.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA