AcasăEvenimentSportI-A VENIT MINTEA LA CAP – Decizie drastică luată de FRH după...

I-A VENIT MINTEA LA CAP – Decizie drastică luată de FRH după mușamalizarea scandalului de rasism în cazul Allison Pineau

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cu ocazia partidei România – Norvegia, desfăşurată la mijlocul acestei săptămâni la Cluj (scor 25-20) în preliminariile Campionatului European de handbal feminin, Federaţia Română de Handbal a programat şi o şedinţă a Consiliului de Administraţie al FRH. Cu această ocazie, membrii forului au dezbătut şi cazul „Allison Pineau” – scandalul de rasism de la partida dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare – iar la final au luat o decizie drastică, în unanimitate: membrii Comisiei de Apel au fost revocaţi din funcţii, iar preşedintelui Florin Ichim i s-a cerut demisia de onoare până în data de 14 martie!

După ce deciziile Consiliului de Administraţie au fost făcute publice, Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a luat a doua poziţie publică în legătură cu evenimentele petrecute la HC Zalău – HCM Baia Mare. Printre altele, şeful handbalului românesc a explicat că revocarea membrilor Comisiei de Apel a fost luată ca urmare a prejudiuciului de imagine cauzat de casarea Hotărârii Comisiei de Disciplină.

„Decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care amendează pe toţi cei implicaţi în acest meci, inclusiv F.R.H. a fost o lovitură de imagine grea dată Handbalului Românesc. Handbal care se străduie să reprezinte cu succes culorile României. Forul conducător al F.R.H., Consiliul de Administraţie, nu a ramas insensibil la cele petrecute, a sesizat gravitatea situaţiei şi a luat urmatoarea decizie:

Referitor la prejudiciul de imagine cauzat de casarea Hotărârii Comisiei de Disciplină de către Comisia de Apel în şedinţa din data de 22.02.’16, urmată de Hotărârea CNCD de sancţionare a FRH, membrii CA au hotărât în unanimitate următoarele :

  • – se revocă membrii Comisiei de Apel ;
  • – se solicită Preşedintelui Comisiei de Apel, “demisia de onoare”, care poate fi înaintata CA până la data de 14.03.’16.”

O decizie asumată de toţi cei prezenţi prin care ne-am arătat ferm poziţia noastră în legatură cu acest tip de evenimente. Vreau să atrag atenţia tuturor celor implicaţi în Handbal că vom avea toleranţă zero pentru tot ce aduce atingere demnităţii umane. Hai România!

„Statutul F.R.H.: Art. 3. (2) F.R.H. nu admite discriminări politice, religioase, rasiste, de naţionalitate, sex sau profesie. Reprezintă şi apără interesele şi culorile naţionale ale Romaniei, pe plan extern în domeniul handbalului„, a fost mesajul preşedintelui FRH, Alexandru Dedu.

De remarcat faptul că Florin Ichim a ajuns candidat pentru funcţia de preşedinte ale Comisiei de Apel, în urma propunerii înaintate de HC Zalău şi a fost ales în Adunarea Generală. Plecând din acest punct, în cazul „Allison Pineau” s-au făcut şi foarte multe speculaţii, prejudiciul de imagine acuzat de FRH plecând tocmai de la faptul că membrii Comisiei de Apel au casat decizia Comisiei de Disciplină, care amendase HC Zalău cu 2.000 de lei. De asemenea, trupa lui Gheorghe Tadici ar fi trebuit, după decizia primei „instanţe” sportive să dispute trei meciuri pe teren propriu cu uşile închise.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA