AcasăEvenimentHRAM - Mitropolitul Andrei și Episcopul Iustin, la mănăstirea Oarța de Sus...

HRAM – Mitropolitul Andrei și Episcopul Iustin, la mănăstirea Oarța de Sus (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

HRAM ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împreună cu PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarţa de Sus, localitatea natală a părintelui mitropolit şi iniţiatorul construirii acestui sfânt locaş de închinare.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată, împreună cu soborul, în Altarul de Vară, ridicat de la punerea pietrei de temelie a acestui sfânt locaş, în urmă cu câţiva ani. Din sobor au făcut parte 30 de preoţi şi diaconi, între care: secretarul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului – protos. Benedict Vesa, foarte mulţi protopopi: protopopul Chioarului – pr. Nicolae Petruş, protopopul de Satu Mare – pr. Ioan Socolan, protopopul Bistriţei – pr. Alexandru Vidican, protopopul Năsăudului – pr. Ioan Dâmbu, protopopul de Beclean – pr. Vincenţiu Doru Zimveliu, protopopul de Huedin – pr. Dan Lupuţan, protopopul de Dej – pr. Ionuţ Buftea, protos. Paisie Iloaie, stareţul Mănăstirii Nuşeni – Bistriţa, ieromonahul Pimen, stareţul mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Oarţa de Sus. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi clujeni, iar la priceasnă a cântat şi corul bisericii din localitate, condus de dna Sorina Miu.

A fost prezent ing. Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, cel prin grija căruia, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, se aduce în fiecare an Sfânta Lumină care coboară din cer an de an la sărbătoarea Învierii Domnului.

Au fost şi foarte multe oficialităţi civile: Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prefectul Ovidiu Frenţ al Bistriţei-Năsăud, primarul comunei Oarţa de Sus – Bogdan Pop, primarul comunei Bicaz – dr. Dorin Mitre, senatorul de Maramureş –Sorin Bota.

În cuvântul de învăţătură, intitulat „Femei misionare, în fruntea cărora a fost Maria Magdalena”, Î.P.S. Andrei a vorbit despre cine a fost Maria Magdalena, înainte şi după ce L-a întâlnit pe Domnul Iisus Hristos, şi de ce este considerată de tradiţia Bisericii „întocmai cu Apostolii”. Ea este prima făptură omenească ce L-a întâlnit pe Hristos după Învierea din morţi. Ea este o misionară, iar exemplul ei de misionariat a fost urmat de femeile creştine de-a lungul secolelor. Femeia creştină este o misionară când se ocupă de educarea religioasă a copiilor ei. Femeia creştină, mama şi bunica, cu zelul ei apostolic, au salvat Biserica. Să ne rugăm Sfintei Maria Magdalena, model de femeie-apostol, a spus în încheiere Î.P.S. Mitropolit Andrei.

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a mulţumit Î.P.S. Andrei pentru onoarea ce a făcut-o de trei ori într-o lună credincioşilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului prin săvârşirea Sfintei Liturghii, pentru grija pe care o poartă Episcopiei, pentru atenţia ce o acordă acestei mănăstiri, ctitorie proprie, şi consătenilor, de hram. O mănăstire ridică ţinutul, satul, aşa cum Mănăstirea Rohia a ridicat importanţa zonei Lăpuş, de când a fost ridicată acolo, a mai spus P.S. Iustin Sigheteanul. 

23ea60aa87a8488392108854c182bc3051ccb37466e74524831582490ec116b963b08ce402684e0fb88c09d4827eadef242ee9adacf748a5b55ffc2f67e1cbfa860f623c571546bb9172ff6c3125d87caa19c276a45242ffb4c59b7ef65e58c6afa852df230246eaaa18e52bd2eb4503b3a313b14f944b22a1f713e9fd169925

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA