AcasăEvenimentHOŢI DE MOTOCICLETE - Patru tineri au furat trei motociclete în valoare...

HOŢI DE MOTOCICLETE – Patru tineri au furat trei motociclete în valoare de 58.800 lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Furtul motocicletelor a avut loc în noaptea de 25/26.11.2011, când George H., de 20 ani, Norbert V., de 18 ani, Andrei B, de 22 ani, toţi din Baia Mare şi prietenul lor din Băiţa, Erich L., de 22 ani, au forţat gardul împrejmuitor şi au pătruns în curtea unei societăţi comerciale din Baia Mare. Din incintă au sustras trei motociclete a căror valoare totală se ridică la suma de 58.800 lei şi care se aflau în custodia societăţii pentru reparaţii şi întreţinere.

Furtul a fost sesizat poliţiştilor prin apelul de urgenţă 112, iar aceştia au demarat investigaţiile. Azi noapte au reuşit identificarea celor patru autori pentru care au dispus măsura reţinerii pentru 24 ore. Tinerii urmează să fie prezentaţi, în cursul acestei zile,  Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului în proporţie de 50%. Cercetările continuă.

 

* La Oarţa de Sus, un muncitor ziler şi-a „suplimentat” cîştigul cu bunuri aparţinând angajatorului

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa au fost sesizaţi de Mircea M., din Cehu Silvaniei,  proprietarul unui imobil în construcţie pe care-l deţine în localitatea Oarţa de Sus, cu privire la faptul că în noaptea de 24/25.11.2011, i-au  dispărut de pe şantier mai multe materiale de construcţie, accesorii şi  scânduri din brad. La scurt timp de la sesizare, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea lui Virgil C., de 24 ani, din Bicaz, despre care au stabilit că locuia fără forme legale în localitatea Oarţa de Sus şi fusese angajat de partea vătămată pentru executarea unor lucrări ocazionale la construcţia casei. O parte din bunurile sustrase au fost găsite de poliţişti în şura unui imobil aparţinând unui sătean care le-a predat de bunăvoie, susţinând că nu-i aparţin şi nu are ştiinţă despre cum au ajuns pe proprietatea sa. Alte bunuri au fost restituite părţii vătămate de soţia autorului încă înainte de sosirea poliţiştilor.Cercetările continuă, Virgil C. fiind cercetat penal pentru comiterea infraacţiunii de furt calificat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA