AcasăOPINIIHOȚI CU GULERE DE PLASTIC- Das Auto

HOȚI CU GULERE DE PLASTIC- Das Auto

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel mai muncitor și mai prosper trib al Europei a pus iar planeta pe jar. Ca și acum 70 de ani, nemții au folosit tot mașini blindate, dar de data asta le-au blindat cu navigație, Internet și pilot automat, cu ABS, DST și HDC, cu soft-uri și cu tehnologii care promit, până la urmă – toate –, că vei avea penisul mai lung.

Artileria a fost și ea implicată, dar sub forma tunurilor comerciale. Cu sprijinul masiv al propagandei și dezinformării – pe care le numim în mod curent marketing –, germanii au vândut întregii lumi, la prețuri din ce în ce mai mari, o tehnologie invizibilă și nemăsurabilă, ale cărei beneficii țin, în primul rând, de ego. Pe scurt, lăsând fierul la o parte, au vândut aer. Problema e că acest aer nu s-a dovedit așa de curat precum spuneau reclamele și prețul.

Grupul VW, cel mai mare producător auto al lumii, a mințit întreaga lume. Așa cum arată dezvăluirile tot mai ample, milioane de mașini VW au otrăvit atmosfera peste limita admisă, iar pentru asta nemții au pretins și primit sute de miliarde.

Cu alte cuvinte, ca să-și crească alde Piech și Winterkorn profiturile, calota polară se va topi mai repede, urșii albi se vor muta pe continent mai devreme, iar drumarii noștri vor fi nevoiți să facă avere dând cu sare pe asfaltul din ce în ce mai fierbinte al iernii.

Se discută acum despre impactul asupra atmosferei, despre aspectul etic și chiar financiar al faptelor. VW și-a demis managerul, nu înainte de a-i băga în buzunar 30 de milioane de euro. Au mai plecat directori de producție și vor mai pleca, cu buzunarele pline, oameni care știu să monteze soft-ul toxic și pe alte mărci auto. VW “a recunoscut”, “și-a cerut scuze” – și atât.

Nici vorbă ca statul german să-și trimită mascații și să-i adune pe acești hoți cu gulere de platină, care au comis infracțiunile de fals, uz de fals, escrocherie, înșelăciune, obținere de foloase necuvenite și prostire în masă. Nici vorbă ca procurorii din Bundesrepublik să descindă noaptea în satele din Saxonia, să-i scoată din reședințele lor luxoase pe managerii din Wolfsburg, să le dea în mână Biblia luterană și să-i pună să jure pe capota mașinilor VW că noxele sunt de zece ori mai mari.

Industria auto reprezintă 20% din exporturile Germaniei și 3% din PIB. VW are o cifră de afaceri de 202 miliarde de euro, adică mai mult cu 50 de miliarde decât România. Un cutremur cât de mic în funcționarea acestei instalații de cash ar afecta politic Germania mai mult decât ieșirea Greciei din zona euro și intrarea Africii.

Între noi fie vorba, nimeni nu face mașini ca nemții și nimeni nu e atât de prost încât să rămână singurul care respectă normele de poluare și consum. Acum sunt descoperiți nemții, dar mâine vor fi descoperiți francezii, italienii, americanii, japonezii și toți ceilalți. Tehnologia e aceeași, globalizarea face imposibilă păstrarea secretelor și a dezavantajelor competitive.

Așa că, după câteva amenzi, lucrurile vor reveni la normal. Industria poluării cu automobilul mai are nevoie de câteva decenii de existență, fiindcă rezervele profitabilei industrii petroliere sunt încă mari.

Doru Bușu, catavencii.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA