AcasămodeleHOȚ FĂRĂ PERMIS – L-au prins și i-au tot pus cătușele

HOȚ FĂRĂ PERMIS – L-au prins și i-au tot pus cătușele

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un tânăr din Satu Mare a furat o mașină, dar a fost prins după doar câteva minute de polițiștii de la Rutieră. Prima dată, polițiștii au descoperit că nu avea permis de conducere, iar apoi au verificat și mașina și au descoperit că era furată.

”În noaptea de 13/14.03.2016, un tânăr de 25 de ani din Satu Mare, a fost depistat de către polițiștii rutieri în trafic, conducând un autoturism, deși nu poseda permis de conducere. Verificările ulterioare au reliefat faptul că autoturismul era furat. În data de 14.03.2016, ora 00:21, lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, au oprit in trafic, pe strada Fabricii din Satu Mare, un autoturism Dacia. La volan a fost identificat Varga R., de 25 ani, din Satu Mare, care nu a putut prezenta pentru control actele personale și ale autoturismului. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel de la volan nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Trecându-se la verificarea autoturismului, s-a constatat că acesta fusese sustras cu puțin timp în urmă de pe b-dul Transilvania din Satu Mare”, se arată într-un comunicat remis presei de IPJ Satu Mare.

Prejudiciul stabilit inițial la valoarea de 2.000 lei a fost recuperat, autoturismul fiind predat părții vătămate Ioan S. din Satu Mare. Cel în cauză este cercetat de către polițiștii de investigații criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și furt de auto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA