AcasăEvenimentSportHandbal. Tadici o va include pe Cristina Neagu în lotul pentru europene!

Handbal. Tadici o va include pe Cristina Neagu în lotul pentru europene!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în lotul lărgit de 28 de jucătoare, pentru Campionatul European din luna decembrie, va fi convocată şi Cristina Neagu şi, cel mai probabil, Patricia Vizitiu.

„În 30 octombrie avem termenul limită de transmitere a lotului lărgit de 28-30 de jucătoare la EHF, din care îl vom alege pe cel oficial de 16 jucătoare, plus trei portari. Lotul lărgit nu este încă stabilit, dar vă pot spune că printre jucătoarele convocate se va număra şi Cristina Neagu. De asemenea, o am în vedere şi pe Patricia Vizitiu, dar în cazul ei, e obligatoriu să se decidă rapid în privinţa unei echipe de club. Ştiu că are 3-4 oferte din străinătate, de la Podravka, Gyor, Viborg, iar din ţară era vorba de Braşov, Cluj, CSM Bucureşti. Este decizia ei, dar trebuie să intre cât mai repede în circuitul unei echipe, pentru a fi în formă. Sunt şi alte jucătoare în discuţie pentru naţională, dar să nu uităm că până la data reunirii, mai sunt cinci etape de Liga Campionilor, cupe europene, se poate întâmpla orice”, a spus Tadici.
Săptămâna trecută, Cristina Neagu şi-a făcut revenirea pe teren, la Oltchim, după 20 de luni de absenţă, ea evoluând atât într-un meci din Liga Naţională, cât şi în cel de debut din Liga Campionilor, cu Hypo Viena.
În 20 noiembrie va avea loc reunirea echipei naţionale în vederea pregătirii şi participării la turneul final al Campionatului European din Serbia. După trei zile de refacere la Băile Felix, urmează două meciuri amicale în deplasare, cu Germania şi revenirea la Arad. În 30 noiembrie, echipa va juca un meci amical cu naţionala Serbiei, la Karlovac, după care va rămâne cantonată la Vrşeţ, unde din 3 decembrie intră oficial în programul CE.
Naţionala României va juca în grupa D la Campionatul European, cu Rusia (4 decembrie), Islanda (5 decembrie) şi Muntenegru (7 decembrie).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA