AcasăEvenimentSportHandbal. Liga Națională. Echipa lui Nuțu Băban a început anul cu două...

Handbal. Liga Națională. Echipa lui Nuțu Băban a început anul cu două înfrângeri și în etapa viitoare joacă cu Zalăul!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru Nuțu Băban și Dunărea Brăila, anul 2013 nu a început aşa cum şi-ar fi dorit iubitorii de handbal din frumosul oraș dunărean.  În prima partidă a pierdut pe teren propriu cu Olchim la o diferență de goluri extrem de mare ( 24-35), iar în etapa a X-a, la Cluj, unde echipa celuilalt băimărean din ”diaspora internă”, Gheorghe Covaciu s-a impus mai categoric chiar decât arată scorul (33-27).

În urma acestor două insuccese consecutive, echipa lui Nuțu Băban a căzut de pe podiumul clasamentului și s-a oprit taman pe locul cinci. Dacă ne gândim că în următoarea etapă Dunărea Brăila va juca cu HC Zalău, putem spune că luna ianuarie se dovedește a fi deosebit de grea pentru antrenorul emerit Băban și echipa pe care o pregătește.
Iată cum a explicat tehnicianul băimărean pentru handbalvolei.ro începutul nefast din acest an:
„De meciul cu Oltchim sunt mulţumit în mare parte. Am făcut un joc bun, fapt care mi-a fost confirmat de cei prezenţi la meci. Le-am pus probleme în apărare, mai ales în repriza a doua, când am abordat un sistem agresiv. Am stat minute bune la o diferenţă de 4-5 goluri în condiţiile în care am avut un lot de doar 12 jucătoare pentru cele două meciuri, iar oboseala şi-a spus şi ea cuvântul. Am introdus toate jucătoarele şi pot spune că m-au mulţumit”.
E adevărat, în fața multiplei campioane a României, nicio echipă din campionatul intern nu  poate face mare lucru. Dar iată că și cu U Jolidon, vicecampiona la zi, Dunărea a avut probleme destule:
„Mă aşteptam la mai mult de la jocul cu Clujul, un scor mai strâns, o prestaţie mai bună. Am avut un început nefast, am schimbat defensiva şi am reuşit să egalăm, dar lipsa experienţei unor jucătoare, dar şi a unei extreme dreapta, Brot sau Bărbos, şi poate chiar şi a lui Dobre, au făcut să pierdem acest meci. Am ratat enorm de mult, chiar şi trei aruncări de la şapte metri, iar acestea s-au întors împotriva noastră. Clujul este o echipă valoroasă, omogenă, cu jucătoare care fac parte sau au făcut din loturile naţionale. Valoric sunt peste noi”.
Și, de parcă cineva le-ar fi potrivit cu mâna, următoarea partidă (30 ianuarie) este cu ocupanta locului trei în eediția trecută a Ligii Naționale:
„Sperăm să recuperăm din jucătoarele accidentate până la meciul cu Zalăul. Ne aşteaptă o lună februarie cu jocuri grele, în care trebuie să avem o formă sportivă bună. Urmează cinci jocuri foarte importante, până pe 10 martie”, a încheiat tehnicianul Brăilei.
Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA