AcasăEvenimentSportHANDBAL – Brazilia e noua campioană mondială la handbal feminin! Brazilia -...

HANDBAL – Brazilia e noua campioană mondială la handbal feminin! Brazilia – Serbia 22-20 (13-11)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Brazilia a devenit pentru prima oară în istorie campioană mondială la handbal, după ce s-a impus în faţa Serbiei, chiar la Belgrad. Naţionala antrenată de Morten Soubak a făcut un meci senzaţional, conducând în permanenţă, chiar şi la 5 goluri! Brazilia a castigat finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia, dupa o finala intensa, dramatica, traita pana in ultima secunda, in care a trecut de tara gazda a competitiei cu scorul de 22-20.

Meciul a fost unul echilibrat inca de la inceput, cele doua trupe mergand cap la cap multe minute de la inceputul primei reprize.

Atmosfera creata in Beogradska Arena era una incredibila, cei peste 20.000 de fani realizand o acustica de vis, in ideea de a le duce pe favorite spre marea victorie.

Prima data Serbia s-a distantat la 8-6, in prima parte, apoi gazdele au fost insa ajunse din urma la 10-10, pentru ca Brazilia sa aiba ultimul cuvant in prima repriza, ajungand sa se distanteze la pauza, scorul la jumatatea partidei fiind 13-11.

Partea secunda a fost una dominata la debut de brazilience, care au ajuns la un moment dat la 5 goluri avans, 16-11.

Pe o atmosfera tot timpul infernala, sarboaicele au crezut in ele si s-au apropiat usor-usor, ajungand sa egaleze la 19 in ultimele zece minute de joc.

Brazilia a marcat atunci prin Piedade pe pivot, Andrea Lekic a egalat la 20 dintr-o lovitura de la 7 metri, dar aici s-a oprit totul pentru gazde.

Nunes a marcat in inferioritate numerica pentru 21-20, pentru ca Cvijic sa aiba ratarea partidei, fiind singura cu portarita Pessoa.

Paula Rodrigues a marcat ultimul gol al jocului, scorul final fiind acela de 22-20.
Au urmat momente incredibile pe teren, ambele echipe izbucnind in lacrimi, tabara Braziliei de fericire, cea a Serbiei, alaturi de mare parte a tribunei, de deznadejde.

De remarcat evolutia fabuloasa a lui Do Nascimento, cu 6 goluri marcate in marea finala, precum si a portaritei Arenhart, cu 7 parade incredibile.
Brazilia obtine prima medalie din istoria sa la un Campionat Mondial de handbal feminin, chiar de aur, in timp ce Serbia pierde o finala chiar la ea acasa, obtinand doar argintul.

Iata caseta tehnica a jocului:

Brazilia – Serbia 22-20 (13-11)

Brazilia: Arenhart 7 interventii, Pessoa 4 interventii – Do Nascimento 6, Da Silva 4, Rodrigues 4, Amorim 3, Nunes 2, Cavaleiro 2, Piedade 1.

Serbia: Tomasevic 11 interventii, Risovic 6 interventii – Cvijic 5, Damnjanovic 4, Lekic 4, Zivkovic 2, Nisavic 2, Ognjenovic 1, Krpez 1, Popovic 1.

Danemarca a câştigat finala mică

Naţionala Danemarcei a câştigat finala mică contra Poloniei, cu 30-26 (12-15), după un meci în care polonezele au fost vioara întâi timp de 44 de minute, dar au căzut fizic în ultimul sfert de oră. Danezele au început în trombă meciul, au avut 5-2 în minutul 10, dar polonezele şi-au revenit şi au început să controleze jocul. Ele au avut 3 goluri avantaj la pauză şi le-au ţinut la distanţă pe daneze la unul sau două goluri până în minutul 44, când au fost egalate, tabela arătând 21-21. De aici a început dezastrul pentru poloneze, care a durat până în minutul 56, când scorul a ajuns 29-24 pentru daneze.

În timp ce Danemarca a fructificat atac după atac, Polonia a pierdut atacuri atât prin aruncări defectuoase la poartă, cât şi prin pierderea a patru faze de atac în urma comiterii de „paşi” (în două situaţii) sau în urma jocului pasiv (în alte trei situaţii). Este adevărat, în ultima parte a jocului, danezele s-au apărat exemplar, forţând pe poloneze să lungească atacuri inclusiv până la expirarea timpului de atac şi să fie sancţionate cu joc pasiv.

De la daneze cele mai eficace jucătoare au fost: Kristina Kristiansen – 10 goluri şi Ann Grete Norgaard – 5 goluri. Pentru poloneze cele mai multe goluri le-au înscris Patrycja Kulwinska – 5 goluri, Alina Vojtas şi Kinga Byzdra – câte 4 goluri.

Prin victoria de duminică din finala mică, Danemarca reuşeşte să cucerească o nouă medalie la campionatele mondiale după 16 ani de secetă: în 1997, la mondialele din Germania, danezele au obţinut titlul suprem. Totuşi după succesul de acum 16 ani, Danemarca şi-a mai trecut în palmares titlurile olimpice în 2000 şi 2004, precum şi titlul de campioană europeană în 2002. Ultima oară Danemarca a urcat pe un podium la una dintre cele trei mari competiţii, în decembrie 2004, când a luat locul 3 la europenele din Ungaria.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA