AcasăMARAMURESUL ISTORICGuvernul îi răspunde preşedintelui Barroso. Ponta: CE nu are informaţii complete privind...

Guvernul îi răspunde preşedintelui Barroso. Ponta: CE nu are informaţii complete privind listele electorale şi termenul de răspuns la CCR

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prin intermediul unui comunicat transmis de Guvern, acesta a reacţionat după ce preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi-a exprimat „preocuparea” în legătură cu recentele evoluţii politice din România, cerând Guvernului să trimită rapid CC listele electoral.
În documnet, executivul arată că a luat act de scrisoarea transmisă de Barroso şi remarcă mesajul echilibrat „adresat de fapt tuturor actorilor politici din România”, apreciind că este pentru prima dată când Comisia Europeană observă în mod oficial că Traian Băsescu şi PDL pot fi făcuţi răspunzători pentru presiuni la adresa Curţii Constituţionale.

Guvernul susţine că mesajul lui Barroso vine practic în continuarea şi totodată completarea apelului pe care premierul Victor Ponta l-a lansat de curând tuturor celor implicaţi în rezolvarea crizei politice, respectiv un îndemn la raţiune, respect reciproc şi pentru deciziile Curţii Constituţionale, abţinere de a prejudeca decizii ale instituţiilor în drept.
„Mesajul domnului Barroso vine practic în continuarea şi totodată completarea apelului pe care premierul României, Victor Ponta, l-a lansat de curând tuturor celor implicaţi în rezolvarea crizei politice. Este vorba despre un îndemn la raţiune, respect reciproc, respect pentru deciziile Curţii Constituţionale, abţinere de a prejudeca decizii ale instituţiilor în drept” se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de Biroul de presă al Guvernului.

Referitor la măsurile privind transmiterea listelor electorale către Curtea Constituţională „este evident că informaţiile de care dispune Comisia Europeană pe acest subiect sunt incomplete”, iar listele solicitate de Curte sunt în responsabilitatea Biroului Electoral Central, precizează sursa citată care adaugă că verificarea acestora se face în termenul stabilit de Curte.

„Subliniem că există un termen fixat prin decizie a Curţii (31 august a.c.) pentru a primi listele şi nu există niciun indiciu care să infirme dorinţa de încadrare în acest termen. Este foarte posibil ca preşedintele Barroso să nu fi fost informat de existenţa unui termen de răspuns fixat chiar de Curtea Constituţională. Guvernul României reia apelul adresat tuturor forţelor politice să se abţină de la exercitarea oricărei presiuni asupra Curţii Constituţionale şi să înceteze cu ameninţările la adresa funcţionarilor publici şi a autorităţilor administraţiei publice locale. În egală măsură, Guvernul îşi reafirmă angajamentul de a răspunde întocmai şi la timp tuturor solicitărilor venite fie din partea Curţii Constituţionale, fie a partenerilor europeni ai României”, se arată în comunicat.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi-a exprimat vineri îngrijorarea profundă privind evoluţiile recente din România legate de validarea de către Curtea Constituţională a referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, precizând într-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta că este crucial ca Guvernul să transmită fără întârziere CCR listele electorale relevante.

Barroso precizează că este extrem de important ca în acest context Curtea Constituţională să fie lăsată să-şi clarifice ea însăşi poziţia în cazul în care consideră acest lucru necesar, „iar toate celelalte părţi ar trebui să se abţină de la a face propriile interpretări”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA