GUVERN NOU, PROMISIUNI NOI Noul Guvern vine la pachet cu un nou program de guvernare care anunţă schimbări importante pentru români. Apar noi biruri, precum taxa de solidaritate sau taxa pentru produsele nocive.
Iar veniturile medicilor nu vor mai fi impozitate şi va dispărea şi impozitul pe profit. Modificările nu au fost însă agreate de toţi actorii politici implicaţi. Iar unele dintre ele ar fi încins spiritele în interiorul coaliţiei de Guvernare, scrie Observator.
E motivul pentru care noul Guvern vrea să scumpească produsele nesănătoase. 13 aditivi şi 5 linguri de zahăr ascunde fiecare pahar cu suc.
Cu sănătatea pusă la adăpost, salariaţii s-ar putea confrunta însă cu alte probleme. Angajatorii lor nu vor mai plăti impozit pe profit. Vor plăti în schimb taxa pe cifra de afaceri. O primă consecinţă? Salarii mai mici.
Alt punct criticat de specialişti este introducerea aşa-zisei „taxe de solidaritate”, pe care o vor plăti românii cu venituri lunare de peste 14.500 de lei.
Cu mai mulţi bani în buzunare vor rămâne medicii. De anul viitor, veniturile lor vor fi scutite de impozite. Greu încercat de problemele din sistemul de sănătate, medicul Marian Stamate, cel care s-a electrocutat la Spitalul Colţea în timpul unei operaţii, nu este prea încrezător.
Tot la capitolul salarii, guvernanţii promit că venitul minim pe economie va creşte până în 2020 la 3.000 de lei, în cazul celor care au studii superioare.
Călin Popescu Tăriceanu n-ar fi ştiut de aceste modificări. Şi i-ar fi cerut socoteală lui Liviu Dragnea. Cei doi ar fi tranşat problema într-o întâlnire care a durat mai bine de două ore.
După anunţarea noului program de guvernare, principalii indicatori ai Bursei de Valori Bucureşti pierdeau peste 4 procente, iar leul s-a devalorizat rapid, până la 4,57, în raport cu euro.