GREU DE SCĂPAT Nu știu alții cum sunt, dar mie (ca să-l parafrazez pe Ion Creangă), cînd mă întîlnesc cu tot felul de proști prin tot felul de instituții publice, îmi vine să urlu și să mă urc pe pereți.
Că de înjurat sau de făcut altceva nu poți încerca. Asta ne blochează. Ei ne încurcă viața, noi trebuie să fim civilizați, politicoși, politically correct, să nu ridicăm tonul și să nu-i luăm de guler sau de gît.
Cum se face că au ajuns în mai toate locurile importante, calde, bine plătite, unde se împart dreptate, drepturi, autorizații, avansări etc.? Cum se face că din asemenea locuri ne otrăvesc viața și uneori ne deturnează destinul și lor nu li se întîmplă nimic? Dacă ai ghinionul să te întîlnești pe șosea cu un prost beat pulbere, ajungi rapid pe lumea cealaltă. Oricîte idei de Nobel ți-ar trece prin cap, toate se duc dracului prin grija unui imbecil. Dacă te examinează un prost care are un tată important și a fost promovat pe pile, ratezi toate concursurile, o iei pe drumuri greșite sau capotezi nervos, ca un internat la Bălceanca. Dacă intri în competiție cu un prost, el cîștigă fără emoții. Știe regulile proștilor și este mai adaptat la slăbiciunile României decît orice absolvent de Harvard sau doctor în științe de la Princeton.
Politica a adus ultimele armate de proști care au cucerit România. Sunt solidari și aliați între ei, gomoși și parfumați în exces, au sprijin politic sau din servicii, au și diplomă de la universități comunale sau din Transnistria și se dau în mașini scumpe și bătătoare la ochi. Cum să îi recunoașteți? Simplu! Prostul ține morțiș să arate ce are și cine este, iar cînd îi prezinți o problemă care depinde de el, începe să se scarpine și să o scalde. Proștii sunt doctori în îngropat orice fel de dosar al oricărui semen, deși sunt mari artiști la dat sfaturi care nu li se potrivesc.
Proștii dau pe afară de incompetență și trufie. Nu putem scăpa de ei decît cu o puternică, poate chiar violentă revoluție care să țintească mecanismele incompetenților. Adevărul este că un analfabet la locul lui, care se zbate cu necazurile sale zilnice din gospodărie, nu mai este un prost, ci un om modest, stimabil, care cinstește locul pe care trăiește.
Revolta noastră vine din puterea proștilor care ne conduc și din deciziile netoate pe care le iau. Cum putem scăpa de permanenta decădere a societății, generată mai ales de exercițiul proștilor din mai toate centrele de decizie?
Puterea proștilor a venit cu noua clasă politică. Fiecare partid, indiferent de orientare, și-a strîns șleahta de mediocri și, la fiecare împărțeală, i-a propulsat în poziții cu greutate la semnătură. Și prostul din politică este viclean. Nu promovează decît unul mai prost decît el. Dacă ar susține un altul mai deștept și mai priceput, s-ar trezi zburat într-o clipă. Asta înseamnă că politica ni i-a adus pe cap și tot ea ar trebui să ni-i ia de pe umeri.
Cum și cine? Astea sunt întrebări la care nu putem răspunde decît cu o altă revoluție.
Dacă ne întoarcem la rădăcina lucrurilor, găsim o lume politică mobilizată mai ales de sentimente în zilele agitate ale lui 1989. Din acele zile și din regimul comunist s-a născut clasa politică responsabilă de decăderea României. Fenomenul a luat amploare și cu fiecare zi avem parte de alții și mai incompetenți în locul incompetentului plecat în altă parte sau promovat cu macaraua. Am intrat într-un soi de cerc vicios, într-o boală incurabilă și contagioasă, care se multiplică cu fiecare prost mic instalat pe o funcție mare. Fiecare cu incompetența lui „naște“ alți proști cu o viteză de iepuroaică.
Cum am putea declanșa o operațiune de curățare a societății? Pare mult mai mai greu și mai fără șanse decît o campanie anticancer. Și totuși, un politician, un partid, un grup civic ar putea lansa o campanie de eradicare a ignorantului cu ifose și cu ștaif. O revoluție de recuperare a profesionalismului și competenței ar putea fi secretul unui partid politic sau idealul unui luptător.
Ați auzit vreun lider care să insiste la măsuri de reconsiderare a competenței, de susținere a oamenilor instruiți și performanți, de promovare a pricepuților cu caracter? Adică a profesioniștilor morali? Eu n-am auzit de nici un politician român care să vizeze sau să încerce așa ceva. Doar sute de lei, procente, metri de asfalt și kilograme de făină și lapte. Probabil că de îndată ce ar declanșa o asemenea campanie, oamenii l-ar arăta cu degetul și l-ar trimite la oglindă sau în jurul său s-ar face un gol enorm.
Cornel Nistorescu
