NOI DEZVĂLUIRI Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dat publicităţii un nou episod din seria dezvăluirilor despre sistemul statului de drept. Traian Băsescu a fost înregistrat când dezvăluia că statul este unul mafiot, iar marile dosare din justiţie aveau un traseu prestabilit.
„Bună seara, sunt multe persoane cărora în acești 10 ani li s-au făcut mari nedreptăți. Cazurile pe care le cunosc îndeaproape cu amănunte și știu cât de nedrept, incorect au fost aranjate și măsluite sunt cel al lui Adrian Năstase, Şeres, felul în care lui Geoana i s-au furat alegerile, felul în care au fost păcăliți milioane de români la suspendarea lui Băsescu , felul în care a fost deturnată voința Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu judecătorul Mustata, felul în care s-a măsluit dosarul voiculescu-bendei”, afirmă Sebastian Ghiţă într-o nouă înregistrare de la România TV.
Sebastian Ghiţă dezvăluie că dosarul lui Adrian Sârbu s-a măsluit pe adresa secreta a lui Florian Coldea. De asemenea, fostul deputat afirmă că ştie felul în care s-a măsluit dosarul Pescariu-Stelian Gheorghe-Microsoft și cazul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir și legătura sa cu firma de PR a SRI și a Mihaelei Nicola.
„Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultați-l vă rog pe fostul președinte, Traian Băsescu, ce povestește despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfășurate în prezența lui Coldea, Kovesi, Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiție atunci nu mai am ce spune”, conchide Sebastian Ghiţă în materialul transmis România TV.
Vezi transcrierea discuției, AICI.
Sursă foto.