AcasăEvenimentSportGHINIONUL SE ȚINE SCAI DE EL – Miriuță a plecat de la...

GHINIONUL SE ȚINE SCAI DE EL – Miriuță a plecat de la falimentarul CFR, dar și Gyor a ajuns la fel

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tehnicianul maramureșean de 46 de ani e urmat de un „blestem“: cum ajunge la o formaţie galonată, aproape imediat se alege praful de ea. Vasile Miriuţă e urmărit de ghinion pe unde se duce! La CFR a ajuns fix atunci când fosta campioană a României a intrat în colaps, iar acum povestea se repetă la Gyor.

În 2012-2013, echipa a luat titlul în prima ligă maghiară, în 2013-2014 a urmat o clasare pe locul 2, iar la Miriuţă s-a apelat în 2014-2015, adică exact când Gyor se zbate în mediocritate: locul 10 din 16 după 19 meciuri. Iar perspectivele sunt sumbre, potrivit jurnaliştilor din Ungaria. Ziarele „Nemzetisport“ şi „Kisafold“ au scris că echipa a rămas fără principalii ei sponsori: producătorul de maşini, Audi şi Quaestor Group, un fond de investiţii.

Audi, care livra anual în conturile clubului de fotbal suma de trei milioane de euro, a anunţat că va rămâne doar alături de formaţia de handbal feminin a celor de la Gyor.  În aceste condiţii, Gyor riscă falimentul la finalul acestui sezon, în cazul în care nu se va găsi măcar un sponsor de nivelul celor care tocmai au plecat.

Problemele financiare şi-au pus amprenta pe rezultatele echipei în acest sezon. De când a ajuns pe banca tehnică, la 30 noiembrie, Miriuţă are un bilanţ extrem de slab: şase meciuri, o victorie, trei remize şi două înfrângeri.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA