AcasăMARAMURESUL ISTORICGaşca Zurli şi “Un părinte mai bun” prezintă spectacolul “AM O CĂSUŢĂ...

Gaşca Zurli şi “Un părinte mai bun” prezintă spectacolul “AM O CĂSUŢĂ MICĂ” pe 6 octombrie 2014, Teatrul Municipal Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gașca ZURLI, cea mai iubita trupă de animație pentru copii, ajunge în Baia Mare! Prietenii din Gașcă vin să se întâlnească cu toți copiii și părinții dornici de distracție și să construiască împreună O căsuță mică, pe 6 octombrie, la Teatrul Municipal Baia Mare.

Timp de o oră, copiii şi părinţii cântă şi dansează împreună cu Fetiţa Zurli, Clopoţel, Zdrăngănel, Truli și constructorul Yuppy.  Tura Vura se va confrunta, ca întotdeauna, cu o sală protejată de Zâna Bună.

Gaşca Zurli are nevoie de o căsuţă în care să locuiască toate animăluţele de pluş prietene. Aceasta se construieşte chiar sub ochii celor mici, iar  Tura Vura  vine  să o strice. Prietenii din Gașcă, ajutați de copiii din sală, reușesc să o sperie, ademenind-o cu mâncare sănătoasă – tocaniţă de legume şi salată de fructe. Tura Vura, vrăjitoarea care mănâncă numai cartofi prăjiţi şi ciocolată, este nevoită să promită cu degetul pe nasuc că o sa mănânce sănătos dacă vrea să fie primită în Căsuţa Zurli. Zâna Bună le dă o mână de ajutor celor din Gaşcă și le înfrumusețează căsuța cu steluța ei norocoasă.

Un spectacol despre prietenie, despre munca în echipă, despre  iertare şi despre bucuria de a fi împreună.

Spectacolul face parte din  Turneul Național “Am o căsuță mică”, parte a unui ambițios proiect social de educaţie alternativă, „Priveşte şi învaţă”, lansat de Gașca Zurli și „Un părinte mai bun”, în beneficiul copiilor de la Valea Plopului.

Ideea s-a conturat  în vara acestui an, când Gașca Zurli a susținut  un spectacol caritabil la Casa de copii din Valea Plopului. Am întâlnit acolo sufletele minunate, care au mare nevoie de implicarea noastră și am decis să continuăm schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim.

Astfel,  în cele două luni în care Gașca Zurli le da întâlnire copiilor frumosi din țară, echipa Zurli le dă întâlnire copiilor orfani din Valea Plopului, într-un  proces de educație alternativă,  menit să le dezvolte abilități noi și să contribuie la construirea unui caracter de adult sănătos și responsabil.

Împărţiţi în grupe, cei mici vor învăţa să joace teatru, să danseze şi se vor bucura de ateliere speciale de lectură. La finalul celor trei luni de educaţie prin joacă, toţi copiii vor primi diplome şi vor avea ocazia să performeze ei înşişi, ca artiști, în faţa unui public adevărat.

Alături de noi în acest demers de implicare socială vor fi vedete, care îi vor susţine pe cei mici în activităţile lor: actori, cântăreţi, dansatori şi cunoscuţi oameni de radio şi televiziune, prieteni dragi ai Găştii Zurli, gata să ne sară oricând în ajutor pentru o cauză bună.

Valea Plopului este o familie cu 400 de membri. Mic sau mare, fiecare găsește aici un loc sigur și o vorbă bună. Este un loc în care răutatea nu își are casă, iar  invidia și nedreptatea nu se cunosc. Se simte doar, adânc, iubirea. Părintele Tănase, cel care a luat de 20 de ani în grijă aceste suflete nevinovate, face eforturi mari pentru ca fiecare să aibă parte de o viață normală. Părintele a ridicat case, biserici și spații de muncă. Dar a făcut și botezuri și nunți copiilor ajunși oameni la casele lor. A trimis 20 de tineri la facultate, iar copiii lui au rezultate bune la examenele naționale. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul oamenilor care să creadă în povestea lor, care să-i ajute și să-i sprijine.

Mai multe detalii despre unde se pot prouca biletele găsiți aici http://www.zurli.ro/gasca-zurli/turnee/#baiamare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA