AcasăActualitateSocialGARDA FORESTIERĂ – Maramureșul va fi arondat la sediul din Cluj Napoca

GARDA FORESTIERĂ – Maramureșul va fi arondat la sediul din Cluj Napoca

spot_img

DISTRIBUIȚI

De la 1 septembrie, comisarii Gărzii Forestiere, instituţie nou-formată la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, vor apăra pădurea de tăierile ilegale. Anual, în România se taie ilegal circa 8,8 milioane de metri cubi de masă lemnoasă. La sfârşitul anului 2014, fondul forestier al țării era de 6,54 milioane hectare, în creştere cu 6.066 de hectare față de 2013.

Autoritățile încearcă să stopeze tăierile ilegale de masă lemnoasă, un nou pas fiind înfiinţarea, la nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a unei instituţii denumite Garda Forestieră. Cei 545 de comisari ai Gărzii Fores­tiere cu atribuţii de control vor acoperi toate cele 43 de judeţe, plus municipiul Bucureşti, şi vor fi organizate în nouă sedii deschise în: Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Focşani, Oradea, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava şi Timişoara. Garda Forestieră Maramureș va aparține administrativ de sediul din Cluj Napoca. 

„Comisarii Gărzii Forestiere vor fi extrem de vigilenţi pentru că criteriile lor de selecţie vor fi extrem de dure. Vor avea parte şi de un test de integritate. I-am avertizat că atâta timp cât remuneraţia este la nivel de ANAF şi pretenţiile populaţiei sunt extrem de mari în ceea ce priveşte această instituţie, au toate facilităţile create, deci, ca atare, vor trebui să-şi efectueze munca în slujba cetăţeanului şi să apere această avuţie extrem de importantă (pădurea, n.red.)”, a declarat ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.

Noua instituţie s-a format prin transformarea fostelor inspectorate tehnice silvice şi va funcţiona începând cu luna septembrie a acestui an. Reorganizarea şi angajarea de noi comisari au fost necesare, potrivit autorităților, ca urmare a situaţiei grave din teren. Astfel, într-un an, în România s-au tăiat ilegal circa 8,8 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, prejudiciul creat statului ridicându-se la 1,5 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ privind înfiinţarea Gărzii Forestiere, aflat în dezbatere publică, comisarii vor avea, printre altele, atribuţii de control indiferent de natura proprietăţii şi vor colabora cu instituţiile statului pentru prinderea şi pedepsirea persoanelor care întreprind acţiuni ilegale.

Institutului Naţional de Statistică arată că, la sfârşitul anului 2014, fondul forestier al țării era de 6,54 milioane de hectare, în creştere cu 6.066 de hectare față de 2013. Tot la acea dată, aproape 98% din fondul forestier al țării era reprezentat de păduri, respectiv 6.387.282 de hectare, cu 6.683 hectare mai mult față de 2013. (Oana Nistor)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA