AcasăEvenimentSportGAFĂ AVOCĂȚEASCĂ - Rapid București în faliment. Prezența echipei în Liga 1,...

GAFĂ AVOCĂȚEASCĂ – Rapid București în faliment. Prezența echipei în Liga 1, incertă

spot_img

DISTRIBUIȚI

GAFĂ AVOCĂȚEASCĂ Situaţie de tot râsul la unul dintre cele mai iubite cluburi de fotbal din România. Avocații echipei Rapid Bucureşti au greşit instanţa căreia trebuia să se adreseze pentru suspendarea falimentului, relatează B1

GAFĂ AVOCĂȚEASCĂ Echipa giuleşteană a depus o contestaţie la Tribunalul Bucureşti, deşi Curtea de Apel era instanţa competentă în acest caz. Astfel, prezenţa Rapidului în sezonul viitor din Liga 1 rămâne sub semnul întrebării.

Oficialii clubului Rapid aşteptau decizia de amânare a falimentului, pronunţat pe 14 iunie, pentru a mai spera la participarea în sezonul viitor de Liga 1 şi, implicit, la salvarea clubului. Destinul clubului depinde de acest verdict in condițiile în care recursul este posibil abia la toamnă, după vacanţa judecătorească.

Cererea de suspendare a falimentului ar fi trebuit depusă la Curtea de Apel, însă cei de la Rapid s-au adresat tot Tribunalului București, adică tocmai instanța care a decis intrarea în faliment.

„Din păcate, în loc să depunem cererea de suspendare a executării la instanţa superioară am depus tot la Tribunalul Bucureşti. Din această cauză, judecătorul şi-a declinat competenţa. Au fost două gafe. Una a fost destul de mare, pentru că atunci când pe 13 iunie s-a anunţat procedura asta intermediară de faliment, Rapid trebuia să depună această cerere de suspendare a doua zi. Aceeaşi echipă de avocaţi nu a făcut-o. S-au făcut presiuni 7-8 zile să depunem această cerere. Au pierdut 7-8 zile, care putea fi câştigate în favoarea Rapidului.” a declarat Dinu Gheorghe.

În aceste condiții, Rapid rămâne în faliment și participarea în Liga 1 rămâne sub semnul întrebării cu doar trei săptămâni înaintea startului noului sezon competițional.

Sursă info.

Sursă foto.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA