AcasăActualitatePoliticGabriela Hofer a fost realeasă preşedinte al Organizaţiei de Femei Social-Democrate din...

Gabriela Hofer a fost realeasă preşedinte al Organizaţiei de Femei Social-Democrate din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe 5 septembrie 2013 la sediul organizaţiei judeţene a PSD a avut loc Conferinţa Municipală de alegeri a Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat, filiala Baia Mare. La eveniment au fost prezente peste 100 de  doamne şi domnişoare,  invitaţi fiind Gabriel Zetea, preşedinte al PSD Maramureş, Dumitru Matei, preşedinte PSD Baia Mare şi deputaţii Florin Tătaru şi Gheorghe Şimon. Moderator al conferinţei a fost prof. Ana Moldovan, preşedinte al organizaţiei judeţene a Femeilor Social-Democrate. A fost o acţiune ce a reconfirmat alegerile de la anterioara şedinţă, Gabriela Hofer fiind realeasă preşedinte al Organizaţiei de Femei Social-Democrate, filiala municipală Baia Mare. Cele nouă vicepreşedinte sunt Maria Bizo, Rodica Boroş, Elena Cărăuşan, Camelia Bogdan, Emilia Mirela Pleoscar, Ileana Petre, Sorina Pintea, Raluca Simu şi Lucia Oşan. Funcţia de secretar executiv i-a revenit Danei Hazotă.

De asemenea, au fost alese şi 22 membre în Biroul Operativ Municipal. Au fost discutate probleme ce au vizat evidenţa membrilor şi a fost prezentat un raport de activitate, după care s-a trecut la vot şi la adoptarea programului de activităţi al organizaţiei şi a delegaţilor la Conferinţa judeţeană ce va avea loc pe 28 septembrie şi la care este aşteptată să participe şi Rovana Plumb. În prezent, organizaţia OFSD Baia Mare numără 365 membre de partid, din care 138 au semnat adeziunea în ultimul an. De precizat este şi faptul că nu era obligatorie organizarea unei conferinţe de alegeri anul acesta la OFPSD Baia Mare, însă s-a dorit sincronizarea cu alegerile desfăşurate la nivel naţional.

„Organizaţia de Femei a PSD Baia Mare este o organizaţie vie, care a desfăşurat multe acţiuni şi a contribuit decisiv la câştigarea ultimelor campanii electorale. Participarea activă a tuturor colegelor mele de partid a fost necondiţionată, iar dăruirea cu care s-au implicat femeile social-democrate  a dus la rezultate excepţionale, fără precedent în istoria organizaţiei. Echipa OFSD Baia Mare este în formă maximă, acum fiind motorul organizaţiei municipale a partidului şi sprijin pentru filiala judeţeană” a precizat Gabriela Hofer.

Biroul de presă al PSD Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA