AcasăberzmudeGabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Minciunile lui Băsescu nu mă interesează, important...

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Minciunile lui Băsescu nu mă interesează, important este ce putem face pentru Maramureș”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Conferința de presă a PSD Maramureș de marți, 14 octombrie 2014 a fost convocată la ora potrivită, respectiv ”doi și-un sfert”, a spus, zâmbind cu subînțeles, președintele filialei județene a social-democraților, Gabriel Zetea. Liderul județean al PSD a făcut referire la declarațiile pe care președintele Traian Băsescu le-a făcut luni seara, la un post național de televiziune, conform cărora premierul Victor Ponta, prezidențiabilul PSD-UNPR-PC ar fi ofițer sub acoperire. ”Mă interesează ce putem face pentru Maramureș, pentru comunitățile locale în perioada următoare, nu mă interesează minciunile lui Băsescu. Victor Ponta nu a fost și nu este ofițer acoperit, serviciile secrete SRI și SIE au confirmat acest lucru. Privim doar la o altă manevră a lui Băsescu de a deturna campania electorală. Înțelegerea lui Băsescu cu Klaus Iohannis este evidentă, străvezie. Șeful statului știe că i se apropie sfârșitul mandatului, că pleacă acasă, că nu va mai reprezenta nimic, va pleca acolo unde 7,8 milioane de oameni l-au trimis deja, cu mai bine de doi ani în urmă. Pe mine mă interesează ce înseamnă anul 2014 pentru Maramureș, pentru administrațiile locale, mă interesează rectificările pozitive care vin în județ. Și cum anul acest a fost unul extem de benefic pentru județ, să perpetuăm acest lucru și în 2015, 2016 și anii ce vor urma”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”Colegii din ACL ar trebui să copieze lucrurile pozitive, nu să facă declarații sterile”

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a lansat un mesaj către colegii săi din ACL, afirmând că aceștia ar trebui să copieze lucrurile pozitive, nu să lanseze declarații sterile și fără substanță. ”Ei se bat cum să se numească, cine să fie șef, câți copreședinți să existe, câte funcții de prim-vicepreședinte să aibă partidul fără nume. Important este, însă, să vedem cum putem să-i ajutăm pe maramureșeni, și cum vom putea face să aducem tot mai mulți bani în județ”, a conchis președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Liviu Marian Pop, senator de Maramureș: ”Băsescu să ne spună când a cunoscut-o pe Elena Udrea și cine i-a prezentat-o”

Senatorul PSD, Liviu Marian Pop, prezent la conferința de presă convocată la ”doi și-un sfert” a afirmat că sceneta prezentată luni seara de Traian Băsescu l-a făcut să schimbe tema și mesajul pe care avea pentru presă. ”Sceneta milițienească mă face să lansez un apel public către CSM, să se autosesizeze, pentru că presiunea pe care o pune președintele asupra procurorilor în ceea ce-l privește pe fratele său, Mircea Băsescu, nu este normală. Creștinește ar fi să-l viziteze la închisoare, că îi e frate, dar cam atât. Datul cu stânga, cu dreapta nu dovedește decât instabilitatea președintelui. Îl întreb așadar pe Băsescu, pentru următoarea declarație, să ne spună când a cunoscut-o pe Elena Udrea și cine i-a prezentat-o. Sper să nu mintă, deși acest lucru ar putea depinde de ora la care face declarațiile. Fiindcă e evident că ceea ce spune la 18.30, infirmă la ora 22.00, iar acest lucru arată cât e de instabil”, a conchis senatorul Liviu Marian Pop.

Florin Tătaru, deputat PSD de Baia Mare: ”Iohannis vrea să abandoneze sistemul de pensii”

Deputatul Florin Tătaru a extras din platforma electorală a candidatului Klaus Iohannis mesaje care ar trebui să îngrijoreze pensionarii și asociațiile de pensionari. ”Iohannis își propune abandonarea sistemului de pensii, a principiului solidarității. Pensia, în opinia liderului ACL, nu ar trebui să mai fie un drept garantat, ci un bun pe care fiecare să și-l cumpere, cum și dacă poate. În ziua votului, cetățenul va avea ocazia să aleagă între o politică de austeritate, pe care am trăit-o între 2009 – 2012, sau politica lui Victor Ponta, de revenire la normalitate. Liderul PSD și candidatul pentru președinția României nu doar a promis creștere economică, ci s-a și ținut de cuvânt. Acum arată că pensiile vor fi crescute în 2015 și acest lucru va fi realizabil, deoarece a promis indexarea pensiilor și a făcut-o. Așa cum s-a ținut de cuvânt până acum, Victor Ponta se va ține de cuvânt și pe mai departe”, a arătat deputatul PSD al colegiului 2, Baia Mare Est, Florin Tătaru.

Biroul de presă al PSD Maramureș 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA