AcasăActualitate112FURT ÎN BAIA MARE - S-a ales cu dosar penal după ce...

FURT ÎN BAIA MARE – S-a ales cu dosar penal după ce a furat 5.000 de lei dintr-o geacă

spot_img

DISTRIBUIȚI

FURT ÎN BAIA MARE Poliţiştii băimăreni l-au identificat cu operativitate pe un bărbat care a furat 5.000 de lei, într-un local public din municipiu.

Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate şi restituit păgubitului.

În după-amiază zilei de luni, 20 noiembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la furtul a 5.000 de lei.

Un băimărean de 43 de ani a declarat că banii i-au fost sustraşi în jurul orei 15.45. Banii erau într-o geacă lăsată pe spătarul unui scaun dintr-un restaurant situat pe strada Victoriei din Baia Mare.

Bărbatul păgubit a oferit poliţiştilor semnalmentele unui bărbat pe care îl bănuia de comiterea faptei.

Poliţiştii au demarat de îndată activităţile specifice de căutare a hoţului şi recuperare a banilor.

Operativitatea şi promptitudinea cu care aceştia au acţionat au dus, la scurt timp de la sesizarea faptei, la identificarea unui băimărean de 53 de ani, bănuit de comiterea furtului.

Poliţiştii au reuşit să recupereze suma de 4.480 de lei şi să o restituie victimei.

A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului  Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA