FURT CA-N FILME Zilele trecute o femeie a reușit să sustragă un portofel de la o altă clientă a magazinului ”Il Passo” din Iulius Mall Cluj-Napoca.
Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului ”Il Passo” în timp ce, într-un moment de neatenție al vânzătoarei și al persoanei vătămate, hoața a sustras din geanta femeii un portofel cu suma de 6.000 de euro, scrie Gazeta de Cluj.
Hoața nu a acționat singură, ci a fost ajutată de o femeie complice.
În video-ul complet se observă cum aceasta i-a distras atenția vânzătoarei cerându-i detalii despre o anumită pereche de pantofi, în timp ce hoața se orienta spre a fura portofelul femeii de lângă ea.