DILEMA PSD-ULUI Ca un mistreț care râmă spre lanțul de trăgători, PSD își caută hrana politică. Are minte puțină, dar are, în schimb, pielea groasă, părul zburlit și greutatea celorlalți godaci din politică luați la un loc.
Din rât îi izvorăsc încrederea și un grohăit de mulțumire, în timp ce colții mari și curbați, bătuți în argint, țin la respect hăitașii de la DNA. Când gonește prin codrii societății și ai economiei, PSD e de neoprit. Un animal politic de această mărime, cu strămoși din rasa porcilor sălbatici comuniști, nu poate fi doborât nici cu arma electorală și nici încolțit cu ogarii statului de drept, dar poate fi pus la pământ de o bacterie. Boala guvernării nebune, izvorâtă din proasta alimentație cu idei, e o afecțiune a capului, care poate surpa din interior un organism politic cu aparență de fiară.
PSD a jucat prost în ianuarie și acum culege rezultatul. Premierul Grindeanu a fost pus să joace într-o piesă cu distribuție greșită, un fel de George Mihăiță în rolul lui Gerula. I s-a dat paltonul lui Dragnea, cu cinci numere mai mare, iar Grindeanu s-a cuibărit, cu tot cu miniștri, într-o mânecă. Au stat acolo, ca o familie de șoareci moleșiți de căldură, chițăind în gol și rozând cusăturile planului nord-coreean, fericiți că scurgerea lunilor îi acomodează cu manualul de istorie. Multora li s-a întâmplat să fie miniștri așa cum i se întâmplă cuiva să fie prins la Peleș de blitz-ul unui turist japonez și să rămână apoi, fără să știe, prizonier pe raftul cu fotografii înrămate al unei familii zâmbitoare din Osaka.
Majoritatea miniștrilor din cabinetul Grindeanu sunt oameni fără conținut politic, fără experiență în ceva semnificativ, provenind dintr-un val de tineri triști, cu tendință de îngrășare timpurie, cu ceasuri mai mari decât veniturile și cu aerul că au fost întrerupți din ceva important. Paradisul terestru promis de PSD în campanie nu poate fi dobândit cu miniștri născuți prematur, obosiți din plecare și puși să evolueze în stres.
Din punctul ăsta de vedere, schimbarea garniturii Grindeanu are logică. Dacă PSD pierde ritmul măsurilor promise și se trezește la toamnă cu o explozie bugetară în rât, va avea de înfruntat nu doar alicele Opoziției, ci furcile și topoarele a milioane de gonaci, organizați pe categorii sociale. Mistrețul s-ar confrunta cu o guvernare sub asediu, lipsit de posibilitatea de a recupera, în imagine și bani, condițiile din decembrie 2016.
Dar schimbarea în sine, manevra tehnică luată ca atare, aduce PSD în bătaia puștii lui Iohannis. Președintele vânător abia s-a întors din biroul lui Trump și poate are chef să tragă. El poate refuza o propunere de premier, poate refuza două propuneri de premier, poate propune, la rândul lui, pe cineva. O încleștare cu fiara social-democrată produce răni, e știut, dar, pe de altă parte, replicile în engleză de la White House îi pot da președintelui Iohannis o nouă evaluare de sine.
Dacă, printr-un lanț de întâmplări negre, PSD pierde guvernarea, Dragnea își încheie cariera politică. Partidul-mistreț n-ar putea ierta pe cineva care îi ia puterea din senin ca s-o dea învinșilor. Iar după plecarea lui Dragnea, PSD se poate desface liniștit în fracții subunitare, urmându-și destinul prin partide-godac, scurmând pe potecile bătătorite de celelalte turme mici, pe care pădurarii statului de drept au presărat ghindă și lațuri.
Întâmplarea face, însă, ca pe țeava lui Iohannis să se afle un cartuș cu pulberea umedă. E praful total din Opoziție, de la PNL și USR, năpădit de igrasie și reumatism. Președintele Iohannis nu are la îndemână o formulă politică pe care să-și rezeme carabina. Ca să tragi asupra PSD, ca să faci o alegere sigură între criză politică și vacanță la Miami, îți trebuie muniție de calibru mare. Iar Iohannis va alege odihna, fiindcă din cartușiera pe care i-a dat-o Hellvig îi lipsește glonțul de argint.
Doru Buşcu
