AcasăEvenimentSportFOTBAL OLD-BOYS. Sport Team a învins fără probleme Armătura Zalău

FOTBAL OLD-BOYS. Sport Team a învins fără probleme Armătura Zalău

spot_img

DISTRIBUIȚI

Săptămâna trecută,  pe terenul de pe Valea Borcutului s-a desfăşurat partida amicală de fotbal old-boys dintre Sport Team Baia Mare şi Armătura Zalău, meciul fiind al cincilea dintre cele două echipe.Astfel, pentru continuitatea relaţiei bune dintre cele două formaţii, băimărenii au oferit echipei din Zalău, respectiv veteranului acesteia Vasile Stâncel, o cupă şi o diplomă a prieteniei.

Jocul a fost dominat în mare parte de echipa gazdă, care deschide scorul  în minutul 16 prin Japo Lukacs, printr-un şut de la marginea suprafeţei de pedeapsă în stânga portarului Călin Pop. (1-0)
Cu toate că, echipa Sport Team a controlat  jocul, în minutul 25, Silviu Sebeni de la oaspeţi, scapă pe contraatac şi reuşeşte egalarea. (1-1)
Până la pauză, în urma unui atac pozitional, Japo Lukacs îi pasează foarte bine la Alin Gavrilă, care de la aprox. 18 m şutează peste portarul zălăuan, preluând conducerea.(2-1)
După reluare, tot băimărenii sunt cei care domină şi reuşesc să înscrie de trei ori prin Japo Lukacs-2 şi Cristian Bărbos, ultimul gol înscris de Lukacs fiind după o gafă mare a portarului Călin Pop, care nu nimereşte mingea la aproximativ 25 m şi băimăreanul conduce mingea spre poarta goală.(5-1).
În min. 88, pe fondul relaxării echipei băimărene, Armătura reuşeşte să înscrie pentru 5-2, prin Artur Ciontoş, care scapă singur cu portarul Edi Costin şi şutează de la 8 m în dreapta acestuia.
Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bella, Cătălin Oţet şi Cătălin Erdei.
Echipele:
Sport Team: Darius Mihuţ, Edi Costin, Daniel Chendrean, Marius Maghear, Vasile Terec, Virgil Raţiu, Cristian Bărbos, Khadim Der, Rareş Pop-Popescu, Daniel Lupuţi, Bogdan Trif, Gavrilă Alin, Japo Lukacs, Andrei Pop Ionuţ şi Ioan Marchiş.
Armătura: Călin Pop, Adrian Bob, Sorin Chifa, Nicolae Chis-Ciure, Grigore Pop, Ioan Meleg, Alexandru Tamba, Artur Ciontoş, Ferencz Tunygi, Grigore Păşcuţă, Silviu Sebeni, Titus Copceac, Ioan Cătană, Adrian Sturz, Vasile Gavriş şi Attila Birtalan. Antrenor Vasile Stâncel.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA