AcasăEvenimentSportFotbal old-boys, meci amical. Armătura Zalau - Sport Team Baia Mare 2-3...

Fotbal old-boys, meci amical. Armătura Zalau – Sport Team Baia Mare 2-3 (1-2)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe stadionul echipei Fotbal Club din Zalău s-a desfăşurat sâmbătă 30.11.2013, de la orele 14.30, partida revanşă dintre Armătura Zalău şi echipa Sport Team din Baia Mare, meciul încheindu-se 2-3 (1-2). După ce în meciul de la Baia Mare, echipa gazdă a câştigat cu 4-0, pe stadionul din Zalău echipa Armătura a jucat mult mai bine, scorul fiind astfel mult mai strâns.

Primul gol a fost înscris relativ repede de jucătorii de la Sport Team, prin Cristian Bărbos, care după o incursiune pe partea stângă, pătrunde în careu şi şutează în colţul lung al porţii apărate de Ion Cătană(0-1, min. 10)

În minutul 25 tot oaspeţii sunt cei care majorează scorul prin Bogdan Bîrle, după ce primeşte o pasă de la Rareş Pop-Popescu, la marginea careului de 16 metri driblează doi apărători şi şutează pe lângă portarul Cătană(0-2).

La acest scor echipa din Baia Mare mai reduce din ,,turaţie,, şi în minutul 32 gazdele, după un atac susţinut la poarta apărată de Daniel Gârda, Ion Meleg unul dintre cei mai buni jucători zălăuani şutează puternic în stânga portarului băimărean reducând scorul la 1-2.

Până la pauză s-a jucat pe contre, iar cei care mai ratează sutând în bară sunt cei de la Sport Team prin Bogdan Bîrle.

După reluarea jocului, gazdele forţează egalarea jucând mai mult în terenul băimărenilor, dar contrar cursului jocului cei care înscriu în min. 60 pentru 1-3, sunt cei de la Sport Team pe un contraatac, când acelaşi Bogdan Bîrle preia o minge de la mijlocul terenului, scapă singur spre poarta echipei gazdă şi înscrie pe sub portarul Ion Cătană.

Până la finalul jocului ambele echipe mai ratează ocazii de a marca, prin Norby Szopko şi Alin Gavrilă, respectiv Ciontoş, însă gazdele reuşesc acest lucru în min. 76 prin acelaşi Ciontoş, care speculează o ieşire neinspirată a portarului Eduard Costin şi şutează peste acesta de la aproximativ 20 metri(2-3), scor cu care se termină partida.

Arbitrajul a fost asigurat de trei arbitri tineri din cadrul AJF Sălaj.

Echipele:

Armătura Zalău: Ioan Cătană, Titus Popceac, Mihai Bumbuţ, Sorin Chifa, Nicolae Chiş Ciure, Vasile Gavriş, Alexandru Tamba, Ioan Meleg, Vasile Mureşan, Silviu Sebeni şi Adrian Pop. Au mai evoluat:Grigore Pop, Remus Filip, Gheorghe Olaru, Alexandru Munteanu, Aurel Petreanu şi Cristian Olaru. Antrenor Vasile Stâncel.

Sport Team: Daniel Gârda, Florin Florea, Vasile Terec, Cristian Măgurean, Daniel Gheighiş, Bogdan Trif, Rareş Pop-Popescu, Andrei Pop, Cristian Bărbos, Alin Gavrilă şi Bogdan Bîrle. Au mai evoluat: Norby Szopko, Ioan Mihalka, Alexandru Mihalka, Ioan Marchiş, Florin Miclăuş şi Eduard Costin. Antrenor Ioan Marchiş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA